Guvern, anunț pentru organizatorii de nunţi și botezuri
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Organizatorii de nunţi şi botezuri vor putea solicita organului fiscal aprobarea unui alt plafon de încasări, decât cel de 10.000 lei/persoană, aşa cum prevede acum legea, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, care modifică şi completează Codul fiscal.

'O (...) modificare adusă de actul normativ va da posibilitatea organizatorilor de nunţi şi botezuri, pentru operaţiunile de încasări în numerar pe zi, de la persoane fizice, să solicite organului fiscal, în cazuri justificate, aprobarea unui alt plafon de încasări, decât cel de 10.000 lei/persoană, aşa cum prevede acum legea', se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, prevederea, adoptată la solicitarea operatorilor din domeniu, va intra în vigoare începând cu 1 august 2016.

'Organul fiscal va decide cu privire la cererea depusă de entitate, prin emiterea unei decizii care are valabilitate 1 an de la data comunicării şi poate fi reînnoită la cererea solicitantului. Totodată, li se permite agenţilor economici care efectuează plăţi către persoane fizice, indiferent de destinaţia acestora, să retragă din bancă sume mai mari decât plafonul existent în prezent', se mai spune în comunicat.

Totodată, OUG adoptată marţi de Guvern vizează acordarea unui regim fiscal simplificat şi a unui tratament fiscal specific în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor operatorilor statistici pentru realizarea de statistici oficiale.

[citeste si]

'Un alt aspect reglementat de ordonanţa de urgenţă vizează acordarea unui regim fiscal simplificat şi tratament fiscal specific în ce priveşte impozitarea veniturilor operatorilor statistici pentru realizarea de statistici oficiale. Culegerea de date prin operatorii de teren, cum ar fi cei la care apelează Institutul Naţional de Statistică şi alte instituţii publice, este deosebit de importantă pentru respectarea cerinţelor regulamentelor UE în ce priveşte statisticile oficiale', se mai arată în comunicatul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel