Decontarea integrală a navetei, aprobată
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) salută decizia adoptată astăzi de către Guvern privind decontarea integrală a abonamentelor de transport rutier pentru elevi, considerând-o un act de normalitate şi în acord cu prevederile constituţionale privind gratuitatea sistemului învăţământului de stat.

Decontarea integrală a navetei elevilor şi evitarea astfel a abandonului şcolar şi a sărăciei din mediul rural a fost, de altfel, una dintre solicitările CNMR adresată public Guvernului la data de 1 august 2016, susţinând astfel demersurile principalelor federaţii sindicale naţionale din educaţie, membre ale CNMR, precum şi ale Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), potrivit AID.

CNMR consideră că prin Ordonanţa de Guvern adoptată astăzi, Guvernul României a luat una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar – România fiind a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii – în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri, astfel reducându-se rata stării de sărăcie și excluziune socială a copiilor din mediul rural.

Prevederile noului act normativ prevăd că transportatorii vor avea obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor, iar acestea să fie decontate INTEGRAL din bugetul autorităților publice locale pentru distanțe de până la 50 de kilometri, stabilindu-se cadrul şi pentru introducerea unui tarif maximal pe kilometru obligatoriu.

Astfel, CNMR va monitoriza cu atenţie modul în care autorităţile locale vor respecta prevederile noii Ordonanţe, având în vedere că sunt destule situaţii în care, chiar dacă mecanismul de decontare a navetei elevilor era plafonat, autorităţile publice locale întârziau sau nu decontau nici măcar acea parte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel