Având în vedere felul în care Dan Condrea și-a găsit sfâșitul există 3 posibile variante: crimă, sinucidere sau accident.
Potrivit autorităților, patronul Hexi Pharma a fost desfigurat în urma impactului și a fost recunoscut după haine și după actele pe care le avea la el. Poliția nu a găsit urme de frânare la fața locului.
Dosar pentru ucidere din culpă
Poliţiştii au deschis, duminică, dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului rutier în care şi-ar fi pierdut viaţa patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, au declarat pentru Agerpres oficiali ai Poliţiei Ilfov.
Ancheta în acest dosar a fost preluată de procurori, care vor decide dacă încep urmărirea penală in rem, cel mai probabil în cursul zilei de luni. Un procuror de la Parchetul Buftea a efectuat, duminică seara, cercetarea la faţa locului, iar anchetatorii au ridicat probe. Dosarul va fi preluat de procurorul care investighează şi cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, în care Hexi Pharma a fost pusă sub acuzare.
Maşina în care s-ar fi aflat Condrea mergea cu o viteză de aproximativ 150 de kilometri pe oră, potrivit unei declaraţii făcute de un martor la faţa locului.
[citeste si]
Claudia Burada, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov, a declarat că accidentul s-a produs pe drumul dinspre Corbeanca spre Buftea. Şoferul a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, iar pe şosea oamenii legii nu au găsit urme de frânare.
Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Şoferul era decedat când au ajuns poliţiştii la faţa locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist şi un şofer care a fost depăşit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la faţa locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula şi alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul şi varianta sinuciderii, a adăugat oficialul IPJ Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"