Casa Regală, anunț despre starea de sănătate a Regelui Mihai
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Regele Mihai are actualmente o stare de sănătate stabilă, este într-un moment de mare durere sufletească, dar se află înconjurat de dragostea şi respectul tuturor şi este îngrijit cu impecabil profesionalism de medicii curanţi, informează luni Biroul de presă al Majestăţii Sale.

Potrivit sursei citate, Casa Majestăţii Sale a luat cunoştinţă cu dezamăgire de afirmaţiile şi speculaţiile apărute în câteva publicaţii legat de starea de sănătate a Regelui Mihai.

'La Palatul Episcopal din Curtea de Argeş, principele Radu a răspuns la o întrebare legată de sănătatea Majestăţii Sale, spunând că Regele este într-o stare de fragilitate care, datorită vârstei şi diagnosticelor, se accentuează. Orice alte afirmaţii, speculaţii sau supoziţii sunt neadevărate', precizează Biroul de presă al Majestăţii Sale.

De asemenea, sursa citată menţionează că orice schimbare în starea de sănătate a Regelui Mihai va face obiectul unui buletin de sănătate transmis public, aşa cum Biroul de presă a făcut de fiecare dată. Conform relatărilor presei, protosinghelul Caliopie de la Curtea de Argeş ar fi declarat, într-un interviu, că principele Radu i-a transmis că starea de sănătate a Regelui Mihai este într-o continuă degradare şi că semnalele nu sunt pozitive. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel