Țara europeană în care ateii i-au depășit pe credincioși
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp
Pentru prima dată în istoria acestei ţări europene, majoritatea celor întrebaţi „credeţi în Dumnezeu" a răspuns negativ, conform rezultatelor unui raport anual.

Raportul realizat în Norvegia a relevat că pentru prima dată în istoria ţării numărul persoanelor care cred în Dumnezeu a fost depăşit de cei care s-au declarat necredincioşi, asta în condiţiile în care printre respondenţi s-au numărat numai câţiva imigranţi de origine musulmană, marea majoritate aparţinând culturii religioase occidentale, după cum a precizat Jan-Paul Brekke de la Ipsos Norway, care a condus studiul.

În cadrul studiului au fost chestionaţi 4.000 de norvegieni, dintre care 39% au spus că nu cred în Dumnezeu, comparativ cu 37% care cred în Dumnezeu. Restul de 23% au răspuns „nu sunt sigur", conform studiului citat de publicaţia The Independent.

În capitala ţării, Oslo, numai 29% cred în Dumnezeu, se mai arată în concluziile raportului. Când aceeaşi întrebare a fost adresată în cadrul unui studiu similar din 1985, 50% credeau în Dumnezeu şi numai o cincime a spus că nu cred. Însă lucrurile s-au schimbat dramatic faţă de acum doi ani, când numărul credincioşilor şi cel al necredincioşilor era încă egal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel