Mirel Rădoi și-a dat demisia de la Steaua

Meciul pierdut de Steaua cu Rosenborg în play-off-ul Europa League, scor 0-3, a fost ultimul pentru Mirel Rădoi ca antrenor al campioanei. Deşi după umilinţa de joi seara a anunţat că va continua la echipă, Mirel Rădoi a demisionat astăzi de pe banca ”roș-albaștrilor”, transmite digisport.ro.

Citește și: Veste colosală pentru microbiștii din România!

Tehnicianul era decis să plece încă de la sfârşitul meciului cu Rosenborg, însă nu a vrut să ia decizia la cald. Astăzi, Mirel Rădoi a fost la antrenamentul echipei şi i-a anunţat pe jucători că pleacă. În ciuda insistenţelor fotbaliştilor, antrenorul a rămas ferm pe poziţii. Fostul căpitan din Ghencea a plecat de la stadion, urmând să înştiinţeze şi conducerea clubul de decizia luată, continuă sursa citată.

Mirel Rădoi a pregătit-o pe Steaua în 13 partide oficiale, din care a câștigat doar trei, a pierdut cinci și a remizat în alte cinci. Prima sa partidă oficială a fost în Supercupă, cu ASA Târgu Mureș, pe care a pierdut-o cu 0-1. Finul lui Gigi Becali nu a reușit să câștige nici un joc pe teren propriu.

Cele trei victorii ale Stelei cu Mirel Rădoi pe bancă au venit în campionat (3-0 cu Pandurii, 1-0 cu Botoșani, ambele în deplasare) și în meciul tur cu Trencin, din preliminariile UEFA Champions League (2-0 în deplasare).

Vezi și: Reacții acide după ce Steaua a fost spulberată de Rosenborg

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel