Mirel Palada: Traian Băsescu tot candidează. Facă-se campanie, și de-ar arde universul

Mirel Palada consideră că președintele Traian Băsescu este în stare de orice numai să nu câștige Victor Ponta Președinția, riscând chiar să provoace deranjuri și răceli diplomatice pentru România. "Facă-se campanie, şi de-ar arde universul", este singurul lucru care contează pentru președintele Băsescu, susține fostul purtător de cuvânt al Guvernului.

Președintele Băsescu a comis, duminică, cel puțin o impolitețe diplomatică, susține Mirel Palada, într-un material publicat, luni, pe blogul Adevărul, la doar o zi după ce șeful statului a spus despre premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, că a fost până în octombrie 1989, în Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti, precizând că de aceea este "atât de unit în gânduri şi simţiri cu premierul Victor Ponta".

"Preşedintele Traian Băsescu îl acuză implicit pe premierul Leancă, într-o declaraţie plină de aluzii, de-aia de tip wink-wink, să înţelegem cînd clipeşte din ochi complice, de relaţii neprincipiale cu Mama Rusia. Mai precis, că ar fi lucrat la Ambasada URSS. Evident că de fapt pe preşedintele Băsescu nu-l interesează atît de mult premierul Leancă, ci să-l atace din nou pe Ponta", susține Palada.

Potrivit acestuia, "mama cloşcă Băsescu" folosește instrumente de atac electoral scoase de la naftalină, "șopârle tocite, uitând că "iarna nu-i ca vara", doar pentru că are nevoie să dea în Ponta.

"Nu contează că e preşedintele României şi că face declaraţii cel puţin neelegante la adresa unui înalt oficial al unei ţări vecine şi prietene, de acelaşi suflet cu noi. Ne-am învăţat deja la preşedintele Băsescu că nu contează consecinţele. Dă-le încolo de borcane, să se spargă. Important e să spun eu ce am nevoie. Şi zilele astea preşedintele Băsescu are nevoie să dea în Ponta. Şi a dat".

Băsescu, "mamă cloșcă" pentru candiduleți pufoși

Potrivit fostului purtător de cuvânt al Guvernului, președintele Băsescu, în condițiile în care nu mai are voie să candideze, "tot candidează, cu sufletul şi cu tot soiul de candiduleţi mici şi pufoşi, un soi de pui de Traian, de Băsescu mai mici şi fără chelie: Udrea, Macovei, Iohannis. Pentru a-şi creşte puişorii, mama cloşcă Băsescu scoate de la naftalină armele cu care a cîştigat alegerile anterioare şi le lansează din nou în dezbaterea publică. Pe principiul "dacă au funcţionat atunci, sigur funcţionează şi acum". Neah. (...) Şi ulciorul nu merge de multe ori la apă. Instrumentele de atac electoral ale mamei cloşcă Băsescu s-au tocit rău de tot. Dar altele nu are. Şi atunci le foloseşte pe cele din dotare: un cuţit fără lamă, care nu are mîner. Huoo! Comuniştii! Huoo! Pro-sovieticii. O să fie o dictatură ca la Novosibirsk dacă iese Ponta preşedinte".

Palada semnalează, însă, că dincolo de strategia folosită de Traian Băsescu pentru a-l ataca pe Victor Ponta, șeful statului trunchiază adevărul, "decupează gingaș realitatea", întrucât Iurie Leancă și-a început cariera diplomatică în România, la Ambasada URSS, pe vremea când nu exista Republica Moldova.

"(...) tema e falsă. Preşedintele Băsescu minte prin omisiune. Da, Iurie Leancă a început prin a lucra la Ambasada Sovietică din România. Dar pe urmă a lucrat patru ani – repet, PATRU ANI, la Ambasada Republicii Moldova din Statele Unite. Şi pe urmă a fost ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană. Datele sînt la fel de publice precum cele rostite de Băsescu, le găsiţi cu o căutare rapidă pe Internet. Doar că Băsescu n-a mai găsit de cuviinţă să le spună şi pe acestea. Nu corespund nevoilor sale retorice. Şi atunci face un decupaj gingaş al realităţii şi ocoleşte cel puţin 5 ani de carieră diplomatică occidentală ai lui Leancă", precizează Mirel Palada.

Apărătorul cauzei moldovenești, insensibil 

Fostul om al premierului Ponta taxează declarația de duminică a președintelui Băsescu, oferită jurnaliștilor prezenți la campania demarată de PMP pentru strângerea de semnături pentru candidatura Elenei Udrea la alegerile prezidențiale, apreciind că pentru șeful statului contează un singur lucru: "Facă-se campanie, şi de-ar arde universul".

"Vă daţi seama ce iubire profundă nutreşte Mama Rusia pentru el din acest motiv. Preşedintele Băsescu a comis cel puţin o impoliteţe diplomatică. Pe principiul "dacă Leancă nu ţine cu mine şi e cu nasolul ăla de Ponta, las' să vezi ce-i fac", Băsescu a încercat dintr-o frază scurtă şi rea să-l lovească pe Ponta cu mantă, dînd în Leancă. Nu contează că e fals ce zice. Nu contează că Leancă e unul din cei mai pro-europeni lideri pe care i-a avut Republica Moldova vreodată. Nu contează că poate provoca deranjuri şi răceli diplomatice, tocmai el, care s-a chinuit să se definească drept apărătorul cauzei moldoveneşti. Nu contează că ruşii îşi freacă mîinile de fericire văzînd cum se trosnesc la oase oficialii români cu cei moldoveni. Nu contează nimic. Băsescu are trebi mai importante în agendă. Trebuie să facă orice, numai să nu iasă Ponta preşedinte. Nu contează dacă iese Iohannis, sau Macovei, sau Udrea, că oricum toţi aceştia sînt puii săi pufoşi. Nu. Contează un singur lucru. Facă-se campanie, şi de-ar arde universul", concluzionează Mirel Palada. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel