Mircea Băsescu și Marian Căpățână nu mai vor în arest la domiciliu

Vineri, la Tribunalul București, au fost înregistrate două cereri de revocare a arestului la domiciliu. Una a lui Mircea Băsescu, cealaltă a lui Marian Căpătână. Niciunul nu mai vor acasă, în arest. 

Instanța se va pronunța, în 27 februarie. Vineri, Tribunalul Constanța a luat în discuție temeinicia arestului la domiciliu în cazul celor doi, Marian Căpățână și Mircea Băsescu. 

Avocatul lui Mircea Băsescu a precizat că pericolul public în care clientului său nu mai există. Mircea Băsescu le-a spus judecătorilor că dreptatea se face în sala de judecată, nu la televizor, și, pentru el, consideră că dreptatea ar fi să nu mai fie arestat. "E cazul să terminăm cu pericolul public. Mă duc la serviciu, mă întâlnesc cu oamenii, mă salută", a spus Mircea Băsescu. 

Marian Căpăţână a solicitat, de asemenea, revocarea arestului la domiciliu. Procurorii DNA s-au opus în ambele cazuri, iar instanța se va pronunța în 27 februarie. 

VOTEAZA ARTICOLUL
-4

STIRE RECOMANDATA

România, CAMPIOANĂ la absorbția fondurilor europene

Crişan Andreescu / 28 iul, 15:49

ECONOMIE

România  a absorbit zero fonduri europene pe mai multe programe structurale importante şi că previziunile pentru acest an sunt tot zero, potrivit unui memorandum semnat de trei miniștri și un vicepremier, care a fost aprobat în ședința de Guvern și prezentat de Capital .

5 exerciții eficiente pentru corpul tău

28 iul, 19:09

Array ( [id] => 512041 [title] => 5 exerciții eficiente pentru corpul tău [supratitle] => [description] =>

Nu trebuie să faci zeci de exerciții complicate ca să-ți antrenezi tot corpul, dezvăluie Andreea Sava pe blogul său.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

"Mult mai eficiente sunt exercițiile care-ți lucrează mai multe grupe de mușchi în același timp. Plus că-ți ocupă mai puțin timp", adăuga aceasta.

Jurnalista a postat un video cu 5 exerciții care sunt benefice pentru corpul nostru: 

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 175 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 175 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-07-28 19:09:17 [date_updated] => 2016-07-28 19:09:17 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => 5-exerci-ii-eficiente-pentru-corpul-tau [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 511134 [media_type] => image [description] => [filename] => andreea_sava_50243300.jpg [datedir] => 201607 [upload_date] => 2016-07-28 19:08:14 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_511134__512041.html ) ) ) ) 1
Brânză veche de 340 de ani, descoperită în epava unui vas

28 iul, 18:49

Array ( [id] => 512040 [title] => Brânză veche de 340 de ani, descoperită în epava unui vas [supratitle] => [description] =>

O brânză veche de 340 de ani a fost descoperită în epava unui vas de război, scufundat în 1676 de-a lungul coastei suedeze la Marea Baltică.

[title_homepage] => Descoperire de senzație în epava unui vas [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Pe lângă diamante, ducați și statuete, scafandrii care au explorat epava vasului "Kronan" au adus la suprafață și o brânză cu miros de Roquefort, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Emanând o aromă de drojdie și Roquefort, misterioasa brânză cu aspect păstos și textură de pate de ficat, se afla într-un fel de oală etanșă găsită pe fundul mării. "Credem că este vorba de un produs lactat. Spre deosebire de alții, mirosul mi se pare plăcut, are miros de viață", a declarat Lars Einarsson, responsabil cu explorarea vasului.

Condițiile de conservare a locului în care a fost găsit vasul sunt optime: Marea Baltică este puțin sărată iar oala era acoperită de un strat de sedimente formând un fel de "înveliș ceramic", care a ferit-o de coroziune timp de secole. Brânza de pe "Kronan" va fi trimisă universității agricole din Uppsala, în apropiere de Stockholm, pentru a fi analizată.

Vasul "Kronan" (Coroana) a explodat accidental la 1 iunie 1676 în timpul unei bătăii navale care a opus flota suedeză unei armate olandezo-daneze. Dintre cei 800 de oameni ai echipajului nu au supraviețuit decât 40. Epava a fost descoperită în 1980 de Anders Franzén, cunoscut pentru a fi adus la suprafață, în 1961, celebrul galion "Vasa" scufundat la 10 august 1628 în portul Stockholm.

Peste 30.000 de piese provenite de pe "Kronan" au fost aduse la suprafață: tunuri de bronz, cufere, veselă, instrumente de măsurare și de navigație, o trompetă de proveniență germană, precum și diamante și bijuterii din aur. Scafandrii au adus de asemenea la suprafață saci de făină, oase de animale, băuturi spirtoase și vin. Mai multe fragmente din vasul "Kronan" au fost împrăștiate din cauza exploziei.

 

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 20 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 20 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-07-28 18:49:04 [date_updated] => 2016-07-28 18:49:04 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => branza-veche-de-340-de-ani-descoperita-in-epava-unui-vas [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 511132 [media_type] => image [description] => [filename] => scafandri_86516900.jpg [datedir] => 201607 [upload_date] => 2016-07-28 18:47:48 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_511132__512040.html ) ) ) ) 1
Descoperire interesantă pe Google Earth

28 iul, 18:09

Array ( [id] => 512032 [title] => Descoperire interesantă pe Google Earth [supratitle] => [description] =>

Mai multe persoane care au folosit recent Google Earth susțin că au găsit un oraș gigantic misterios. 

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Localitatea bizară s-ar afla într-un golf din California, ar avea 123 de kilometri lungime și circa patru kilometri lățime. După ce au văzut imaginile, mulți utilizatori de Facebook au mărturisit că sunt convinși că orașul a fost creat demult de ființe extraterestre și, ulterior, a fost înghițit de ape, conform mirror.co.uk.

Alți utilizatori de pe Internet spun că în imagini se văd, de fapt, urmele exploatării miniere de pe fundul oceanului. 



[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 175 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 175 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-07-28 18:09:25 [date_updated] => 2016-07-28 18:09:25 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => descoperire-interesanta-pe-google-earth [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 511129 [media_type] => image [description] => [filename] => google_earth_12_700x406_98652100_74376000.jpg [datedir] => 201607 [upload_date] => 2016-07-28 18:08:51 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_511129__512032.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

www.auchan.ro

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet