EXCLUSIV  Mihaela Bîrzilă, din prima zi la Antena 3. "Nici vorbă să renunț!"

Este de 18 ani în televiziune, iar la Antena 3 a avut șansa să lucreze din prima zi. A trăit emoția începutului, tensiunea primelor ediții speciale, iar astăzi o vedeți în continuare la cel mai urmărit post de știri.

Vorbim despre Mihaela Bîrzilă care pe 12 octombrie și-a sărbătorit ziua de naștere. Și cum altfel decât bucurându-se de tort în familie? Jurnalista a povestit pentru DC News care a fost cea mai frumoasă surpriză care i-a fost făcută de ziua ei.

"Copiii îmi fac surprize și felicitări tot timpul, nu doar de ziua mea. Deja am colecție de declarații de iubire și diplome de tot felul făcute de Max și Emma. De ziua mea, sunt răsfățată 24 de ore. Nu e surpriză, e regulă!", ne-a povestit Mihaela Bîrzilă.

Max are aproape opt ani, iar Emma - șase ani. S-au născut unul iarna, altul vara. Max e Capricorn, Emma e leoaică, iar jurnalista este o balanță justițiară și corectă.

Lucrează contra cronometru

A început la Antena 1 ca redactor de știri externe, apoi a urcat pas cu pas. Televiziunea a fost prima sa alegere în carieră. A avut norocul să lucreze în domeniul pentru care s-a pregătit şi să întâlnească profesionişti de la care a avut multe de învăţat.  Mihaela Bîrzilă a acumulat mii de ore de emisie live, a transmis în direct alegeri, schimbări de guverne, atentate, povești cutremurătoare, verdicte controversate, dar și întâmplări cu happy-end, lucruri frumoase, rupte din viață. Nu s-ar vedea în afara acestui tumult.

(w670)

"Îmi place mult ceea ce fac. Lucrez contra cronometru de ani de zile. Sunt un om de acțiune și nu accept jumătățile de măsură. Am multă energie și entuziasm. Nici vorbă să renunț! Am trăit frumos fiecare etapă din viața mea. Mă bucur că am reușit să păstrez lângă mine oameni dragi din fiecare perioadă", a mai zis Mihaela Bîrzilă pentru DC News.

Despre cum era la 20 de ani, jurnalista ne-a povestit: "La 20 de ani aveam mai mult timp liber, acum sunt mai exigentă. Mă bucur când întalnesc oameni implicați și entuziaști. Copiii mi-au schimbat prioritățile, în mod firesc, m-au responsabilizat. Acum, mă străduiesc să fiu un model pentru ei. Mi-ar plăcea să am mai mult timp și pentru prieteni".

Intrarea în politică a jurnaliștilor

Și pentru că în aceste zile se vorbește despre intrarea în politică a unor jurnaliști, am întrebat-o pe Mihaela Bîrzilă dacă are vreun gând în acest sens și dacă a primit oferte de la partide: "Cunosc politicieni de calitate în toate partidele. Îmi pare rău că nu e mai mult loc pentru buni profesioniști în politica zilelor noastre. Eu nu mă vad în politică. Pentru mine, sunt mai importanți oamenii decât funcțiile. Mă implic în cauze umanitare de câte ori pot".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel