Membră în comisia de doctorat a lui Ponta: imposibil ca lucrarea să fie plagiat! Vezi aici comisia

ponta plagiat
ponta plagiat
Raluca Miga-Beşteliu, profesor universitar doctor şi membru al comisiei de doctorat care l-a evaluat pe Victor Ponta susţine că plagiatul în acest caz trebuie exclus din start. Ea a explicat că Ponta şi-a elaborat lucrarea de doctorat în urma activităţii pe care a avut-o la Strasbourg, la Curtea Penală Internaţională. El activa ca procuror din partea României şi a participat activ la elaborarea tratatului, deci, nu ar fi avut pe cine să plagieze.  "Este exclus din start plagiatul pe lucrarea domnului Ponta. El şi-a elaborat lucrarea în perioada 2000-2003 timp în care era procuror din partea României la Curtea Penală Internaţională. El a participat activ la elaborarea statutului după care funcţionează Curtea Penală Internaţională. La momentul respectiv domnul Ponta cunoştea probabil cel mai bine subiectul în România, nu avea ce să plagieze. Aici este vorba de norme, de organizarea Curţii, pe care Ponta le cunoştea foarte bine, nu avea ce să plagieze când multe dintre ele au fost elaborate chiar de el. Eu exclud categoric plagiatul", a declarat pentru DeCe News Raluca Miga-Beşteliu. Beşteliu susţine că lucrarea lui Victor Ponta a fost bine primită şi apreciată. La momentul respectiv comisia l-a notat cu 10 pe actualul premier. În calitatea sa de profesor doctor, Beşteliu, s-a arătat dezamăgită de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu care ironiza titlul de doctor. "Aceea intervenţie m-a supărat foarte rău, mi se pare, nu o jignire, pentru că e ceva ce nu are legătură cu lumea academică. Preşedintele nu este foarte familiarizat cu ce înseamnă o lucrare de doctorat, conducerea unei lucrări de doctorat, nu ştie ce efort se depune pentru o lucrare bună", a spus Beşteliu. Iată cine sunt membri comisiei doctorale a lui Ponta: 1. Augustin Fuerea este profesor universitar cu titlul de doctor şi specialist în probleme de drept internaţional. Vezi aici CV-ul lui Augustin Fuerea. 2. Raluca Miga-Beşteliu este profesor universitar cu titlul de doctor şi specilist în drept internaţional. Cea mai importantă lucrare a sa este "Drept internaţional - (autor unic), Ed. All, Bucureşti editia a 3-a 2003". Vezi aici CV-ul Ralucăi Miga Beşteliu 3. Constantin Mitrache este profesor universitar specializat în Drept Penal General. A fost prodecan al Facultăţii de Drept timp de 16 ani. Vezi aici CV-ul lui Constantin Mitrache. 4. Ion Neagu este profesor universitar doctor, specializat în drept penal procesual. Din 2002 pînă în 2004 a fost preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Vezi aici CV-ul lui Ion Neagu.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel