Mărturia unui jurnalist rănit în Colectiv, soțul unei jurnaliste de la Antena 3

Cristian Matei, "Mumu" pentru prieteni, este unul dintre supraviețuitorii incendiului din Club Colectiv. El s-a întors acasă după trei luni petrecute în spital. Are, împreună cu jurnalista Oana Matei, de la Antena 3, doi copii care-l așteptau acasă. 

Sâmbătă, la trei luni de la incendiul din Club Colectiv, Cristian Matei a vorbit în emisiunea "News Magazine" de la Antena 3, realizată de Mihaela Bîrzilă, despre tragedia care a îndoliat România și-n urma căreia suferă foarte mulți tineri care au suferit arsuri, inclusiv el, dependent 80-90% de ajutor. 

Cristian Matei este de nouă zile acasă și spune "Este superb, abia am așteptat acest moment, mai ales că în urmă cu câteva zile a fost și ziua mea de naștere și chiar nu mă mai gândeam că o să o aniversez cu prietenii acasă. Prima oară mi-am făcut planuri pentru Crăciun și Revelion, mă gândeam că o să reușesc să ajung alături de familie și copii, dar nu s-a întâmplat așa, rănile au fost foarte grave. A fost suficient să-mi văd copiii, să fim împreună, să ne bucurăm împreună și să povestim tot ce s-a întâmplat până acum. În perioada în care am stat în spital, după aproximativ o lună și jumătate, am început să mă văd cu ei pe Internet, pe laptop, dar aveam grijă să nu vadă bandajele și rănile pentru că nu voiam să-i sperii". 

Cine sunt vinovații

Jurnalistul adaugă: "Sunt supărat pe mulți pentru ceea ce s-a întâmplat în Colectiv. Este o părere a mea personală. Justiția își va face datoria și va stabili vinovații sper în cel mai scurt timp, pentru că la noi, cum se știe, durează procesele de genul acesta. Supărat sunt pe primarul sectorului care a semnat, spune el, ca primarul, fără să se uite pe acea autorizație legată de Colectiv, sunt supărat pe cei de la ISU pentru că i-a avut pe acei doi căpitani care au văzut în ce stare era clubul, dar n-au făcut nimic, sunt supărat pe patronii acelui club, era responsabilitatea lor ca persoanele   care intră în acel club să fie în siguranță, dar nu au făcut acest lucru, sunt supărat pe politicieni pentru că din cauza lor, eu îi consider responsabili pentru existența bacteriilor în spitale care au omorât pe mulți dintre cei care au ieșit din club Colectiv, vorbesc despre subfinanțarea sistemului de sănătate. Eu nu-i acuz pe medici pentru ceea ce se întâmplă în momentul de față în spitale". 

Cristian Matei a spus că lucrează cu un avocat și vor decide pe cine vor trage la răspundere și ce daune vor cere.  

Jurnalistul a mărturisit că "am nevoie de ajutor în proporție de 80-90%. Sunt foarte multe lucruri pe care obișnuiam să le fac ca un om normal, pe care acum nu le mai pot face, de exemplu să deschid o sticlă de apă, să mă închei la hanorac, sunt acțiuni banale pe care nu le pot face din cauza rănilor de la degete. Nu pot să dorm nopțile, nu pentru că aș avea coșmaruri, dar am durere pe spate, la ceafă, pe umeri, unde am avut arsuri, la cap, pun capul pe pernă și am dureri din cauza rănilor. Mă ajută foarte mult soția. Sunt lucruri pe care le facem toți în mod normal, dar acum îmi dau seama că sunt foarte neajutorat, am nevoie de ajutor". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel