Mark Lippert, ambasadorul SUA la Seul, rănit după ce a căzut victimă unui atac

Ambasadorul SUA în Coreea de Sud, Mark Lippert, a fost rănit de un bărbat înarmat cu o lamă de ras, joi, la Seul, potrivit poliției și televiziunilor citate de Agerpres.

Canalul de știri YTN, a transmit, citând surse din poliție, că un bărbat înarmat cu o lamă de ras ascunsă în mâna dreaptă l-a atacat pe Mark Lippert în timp ce el participa la o întâlnire în centrul Seulului, la ora micului dejun.

Televiziunea a difuzat o imagine care îl arată pe ambasador șocat după atac, cu mâna dreaptă pe obraz și mâna stângă plină de sânge. În vârstă de 42 de ani, Lippert a fost transportat la spital, dar viața lui nu este în pericol.

Atacatorul, care a fost imediat reținut, a rostit un slogan împotriva războiului și pentru unificarea celor două Corei rivale când l-a rănit pe diplomat, instalat în funcție la Seul în octombrie.

Departamentul de Stat al SUA a condamnat ferm atacul, care a avut loc la un centru de spectacole din Seul, în timp ce ambasadorul se pregătea să țină o prelegere și a adăugat că Mark Lippert a fost tratat la un spital local.

YTN TV a relatat că bărbatul - identificat ca fiind în vârstă de 55 de ani și supranumit Kim - a țipat în timpul atacului: "Sudul și Coreea de Nord ar trebui reunificate".

Suspectul a strigat de asemenea sloganuri anti-război după ce a fost reținut, iar poliția din Seul a declarat că arma folosită avea o lamă de 25 de centimetri.

Vezi și: O flotilă NATO condusă de crucișătorul USS Vicksburg a intrat în Marea Neagră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel