Lucrări deschise pe CENTURA BUCUREȘTI și Varianta de Ocolire TIMIȘOARA SUD

CNAIR demarează procedura de modernizare a Centurii Bucureşti şi lansează achiziţia pentru Varianta de Ocolire Timişoara Sud.

Documentaţia de atribuire aferentă contractului de lucrări „Modernizarea centurii rutiere a Municipiului Bucureşti între A1 - DN 7 şi DN 2 - A2, sector DN 2 (km 12+300) - A2 (km 23+750)” a fost transmisă spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), a anunţat, miercuri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

Modernizarea a 11,524 km din centura rutieră a Municipiului Bucureşti: sector DN 2 (km 12+300) - A2 (km 23+750) constă, în principal, în sporirea capacităţii de circulaţie de la două la patru benzi de circulaţie, câte două pe sens, dar şi în eliminarea unor intersecţii la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum si prin reabilitarea pasajelor şi a podurilor existente pe aceste sectoare de drum naţional. 

[citeste si]

Proiectul va fi finanţat din cadrul POIM 2014 - 2020, şi este prevăzut în Master Planul General de Transport (MPGT) aprobat prin HG 66/ 2016. 

De asemenea, potrivit Agerpres, CNAIR a demarat şi procedura de achiziţie publică pentru Varianta de Ocolire Timişoara Sud, documentaţia de atribuire aferentă contractului de lucrări fiind transmisă către ANAP. 

Lungimea Variantei de Ocolire Timişoara Sud este de 25,690 km de drum naţional nou la standarde europene şi pe lânga beneficiile locale, are ca principala atribuţie fluidizarea traficului intern şi internaţional care intră în ţară prin zona Stamora Moraviţa, se desfăşoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara şi se îndreaptă către centrul ţării pe DN 6 sau pe sectoarele de autostrada Arad - Timişoara - Lugoj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel