Lovitură pe piața imobiliară. Conacul Brătienilor, vândut la prețul unei garsoniere

Conacul Brătienilor din Rătești, Argeș, a fost vândut pe OLX, fiind semnat antecontractul între proprietari şi un bucureştean care a oferit 35.000 de euro.

„În primul rând aveţi ocazia să cumpăraţi o poveste. O poveste extraordinară a unei familii de excepţie! O familie adânc împământenită în istoria neamului românesc! Conacul ce a aparţinut istoricului Gheorghe I.I.C. Brătianu este situat în satul Tigveni, comuna Răteşti, judeţul Argeş, cu o suprafaţă de teren de 10.000 mp, opt camere la parter, clădirea nu este locuibilă, se află inventariată în patrimoniul naţional al României la clasa B, terenul şi casa au documente în regulă, cadastru intabulat, studiu geofizică, releveu arhitectural achitat, etc, racordată la reţeaua de energie electrică mono şi trifazic, apă curentă la poartă, canalizare proprie, deschidere stradală 65 m, în centrul comunei, vizavi de postul de poliţie, la est biserica ortodoxă a Parohiei Tigveni I Vale Argeş. Preţ: 40.000 Euro negociabil - conacul împreună cu terenul aferent, un hectar.(...)", aşa suna anunţul postat pe OLX, potrivit Mediafax.

Un bucureştean s-a decis să cumpere conacul, a văzut stadiul în care se află construcţia, s-a înţeles cu italienii şi a fost semnat şi un antecontract de vânzare – cumpărare.

Ani de zile proprietarii s-au chinuit să vândă conacul Brătienilor

"Cumpărătorul este un cetăţean din Bucureşti, un român care a avut curajul să investească în această proprietate, un iubitor al istoriei familiei Brătianu şi un domn care a insistat şi pe care l-am sfătuit că, dacă nu are prea mulţi bani, nu are rost să cumpere conacul. Vrea să-l restaureze şi să fie şi locuinţa dânsului ...după o anumită vârstă vrea să se retragă aici. Momentan locuieşte în Bucureşti şi lucrează la o multinaţională. Actualii proprietari vor să înstrăineze conacul de cel puţin 6 ani. În acest timp au venit foarte mulţi cumpărători, de mai multe naţionalităţi, italieni, francezi, un chinez, grupuri de evrei. Iniţial a fost scos la vânzare cu 60.000 de euro, doar conacul, nu şi clădirea industrială, iar acum a fost vândut cu 35. 000 de euro", a precizat, Costel Ungureanu, procuratorul familiei Brătianu.

Conacul Brătienilor de la Răteşti a fost construit în 1925 şi a fost refăcut în anul 1958.

Preţul unui unui metru pătrat de teren intravilan în zona Răteşti, aşa cum este şi cel care a aparţinut Brătienilor, este de cel mult 1 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel