În presa britanică am observat destulă îngrijorare, înainte de aceste negocieri. Mai multe corporații, în special din zona financiară, au anunțat că pleacă din City, dacă se introduc taxe vamale între UE și Marea Britanie. O zonă de liber schimb transatlantică, după semnarea TTIP, ar întări UE și ar arunca Anglia la periferia economiei mondiale, avertizau voci lucide din Insulă. Politic, Uniunea ar fi mai puternică fără Marea Britanie, chiar dacă ar fi mai slabă, economic.
”Negocierile” au fost, însă, inegale. David Cameron, reconfirmat recent prin alegeri, s-a confruntat cu doi lideri aflați în momente critice ale carierei. Ca să nu mai amintim mediocritatea lui Hollande, un pitic pe lângă vizionarul Mitterand, președintele care a câștigat disputa cu Margaret Thatcher, la primul Brexit. În spatele lui Cameron stă o națiune extrem de unită, armata bruxeleză este o oaste de strânsură, motivată de salariile grase și traiul dulce, nu de o viziune europeană.
Pare de-a dreptul comic să vorbești despre o uniune de valori, nu de PIB-uri, sau despre egalitatea țărilor membre, după ”succesul” de la Bruxelles. Peste focul naționalismului și populismului se toarnă gaz. Dacă Anglia a reușit, de ce să nu ceară și Franța renunțarea la acordul Schengen? De ce să nu ridice nemții un gard la frontieră și austriecii două? Presiunea izolaționiștilor va crește, în defavoarea celor care doresc un superstat european.
Românii sunt victimele acordului de la Bruxelles. Dar nu acesta este cel mai grav lucru. Problema principală rămâne proiectul de țară. Până acum, i-a ținut locul cursa pentru integrare europeană. Ce te faci dacă Uniunea se sfarmă? Din fericire, rămâne NATO. Dar, în competiția dură dintre cele 28 de state care vor căpăta un statut special, pe ce loc iese România?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
