Livia Stanciu, despre dosarul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis: Își urmează cursul normal

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Palatul Cotroceni cu un dosar pe rol: al incompatibilității. 

În cazul președintelui Klaus Iohannis nu se aplică modelul Traian Băsescu, al imunității supreme. Dosarul își urmează cursul, așa cum l-a urmat și până în prezent, a spus președința Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

"În mod cert, dosarul îşi urmează cursul firesc, aşa cum şi l-a urmat şi până acum", a spus Livia Stanciu, întrebată dacă preşedintele  Klaus Iohannis va fi tratat ca un justiţiabil obişnuit.

ÎCCJ urmează să ia o decizie definitivă privind starea de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis în 14 ianuarie.

În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate. Era și reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce ar contraveni prevederilor legale. În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI. Curtea de Apel Alba-Iulia i-a admis contestaţia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel