Liderii UNPR, pregătiri dezbateri Cotroceni. Mai multe proiecte proprii, lansate în 2015

Liderii UNPR au avut o serie de discuții politice, după ce au participat la un eveniment privat al unui senator al formațiunii. Discuțiile au vizat clarificarea pozițiilor partidului, în perspectiva discuțiilor solicitate de Klaus Iohannis, la Cotroceni.

VEZI ȘI: EXCLUSIV. Imagini SENZAȚIONALE cu Băsescu. CUM A APĂRUT ÎN PRESĂ

UNPR va propune actualizarea listelor electorale în fiecare an. În ceea ce privește modificarea Constituției, UNPR vrea introducerea dreptului de a vota de la 17 ani și a celui de a fi ales de la 21.

UNPR a anunțat printr-un comunicat de presă că președintele Gabriel Oprea a participat la o ședință informală cu conducerea partidului, cu parlamentarii și secretarii de stat ai UNPR. Oficial, s-a analizat activitatea parlamentarilor în colegii și activitatea secretarilor de stat care reprezintă partidul, dar și despre proiectele politice pentru anul 2015.

Surse din UNPR au declarat pentru DCNews că progresiștii și-au evaluat șansele dacă participă singur în alegeri. UNPR trebuie să devină mai vizibil pe scena publică, promovându-și propriile proiecte, s-a decis. Partidul va lansa mai multe inițiative, chiar dacă nu sunt împărtășite de aliații de la guvernare.

Votul în Diaspora, decis după actualizarea listelor

Modificarea Codului Electoral trebuie făcută după ce se ajunge la un consens al forțelor politice care fac parte din Comisie, iar procesul este de durată. Indiferent de forma pe care o va decide Comisia,  UNPR va propune ca actualizarea listelor electorale să se facă anual. Actualizarea se poate face fără moficicarea Codului. Actualizarea anuală a listelor permite organizarea corectă de alegeri anticipate, parțiale sau a referendumului. În prezent, actualizarea trebuie să se facă doar cu 6 luni înainte de alegerile la termen. Pentru a asigura drepturile electorale în Diaspora, primul pas ar fi actualizarea listelor, va susține UNPR. După ce se va ști câți alegători se află în fiecare regiune, se va stabili dacă este  posibilă organizarea de secții de vot și numărul acestora, sau dacă este nevoie de alte soluții. Premierul Victor Ponta a anunțat, după criza din noiembrie 2014, că dorește introducerea votului prin corespondență.

Drept de vot la 17 ani, dreptul de a fi ales în Parlament, de la 21

UNPR se va adresa tinerilor, promovând  inclusiv măsuri care necesită modificarea Constituției. Principala schimbare care va fi propusă de UNPR este acordarea dreptului de a fi ales în Parlament tuturor persoanelor care au împlinit 21 de ani. În prezent, dreptul de a fi ales în Cameră este acordat doar celor care au împlinit 25 de ani, iar în Senat limita este de 30  de ani. Implicarea tinerilor în politică începe cu acordarea dreptului de a fi ales, vor susține uneperiștii. Dreptul de a vota de la 17 ani a fost propus inițial de UNPR, iar liberalii și unii membri PSD încearcă să ”fure” inițiativa, cu votul de la 16 ani. Parlamentarii UNPR trebuie să își promoveze mai bine proiectele, astfel încât alte partide să nu le poată însuși, au fost instruiți  de conducerea partidului.

Taxa de solidaritate rămâne, în ciuda refuzului PSD

UNPR nu renunță la taxa de solidaritate, cunoscută drept impozitul pe marile averi, în ciuda opoziției partenerilor de guvernare. Liderii progresiști au discutat și poziția în Comisia de modificare a Constituției. Parlamentarii trebuie să atragă atenția că politicienii care propun modificări majore ale actului fundamental sunt demagogi, întrucât acestea nu vor trece la referendum. Experiența din 2003 a arătat că este greu de realizat cvorumul, iar Constituția nu poate fi modificată decât treptat. În caz contrar, cei care se opun pot boicota referendumul, iar proiectul va eșua. UNPR a propus, pe lângă modificarea vârstei de la care românii pot alege și pot fi aleși, ca drapelul național să aibă stemă, iar deviza României să redevină ”Nihil sine Deo”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel