Urmărește emisiunea live


Lider mondial: Lumea se apropie periculos de zona roșie

Lumea se apropie "periculos de zona roșie", a avertizat, luni, ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, în contextul amplificării tensiunilor dintre Moscova și Washington pe fondul conflictului din Siria, consemnează agențiile AFP și EFE.

'Avem tensiuni în relațiile dintre Rusia și SUA. Încrederea reciprocă a intrat în colaps. Mi-am exprimat de multe ori opinia pe acest subiect: trebuie reluat dialogul la toate capitolele, mai ales cel nuclear și să nu rămânem blocați în problemele regionale', a spus Gorbaciov într-o declarație acordată agenției RIA Novosti.

Vladimir Putin a suspendat săptămâna trecută tratatul cu SUA privind reconversia plutoniului militar, astfel că industria rusă de apărare va putea folosi de acum înainte acest material utilizat la producerea armelor nucleare.

'Cred că lumea se apropie periculos de zona roșie (...) Nu aș vrea să dau rețete concrete, dar vreau să spun că aceasta trebuie să înceteze. Trebuie să reluăm dialogul. Și să punem capăt unei grave greșeli', a subliniat fostul președinte sovietic.

'Se pot face reproșuri serioase actualei generații de lideri. Dar ei încă au ocazia să ocupe un loc demn în istorie, să readucă politica mondială pe drumul cel bun și să deschidă calea unei lumi fără arme nucleare. Ar fi o mare greșeală să nu profităm de această oportunitate', a conchis Mihail Gorbaciov. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel