Laura Codruța Kovesi demolează un mit despre SRI și DNA, cu bilanțul pe 2014

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a prezentat miercuri un scurt bilanț pe 2014 al instituției pe care o conduce. Cu acest prilej, ea a demontat un mit despre implicarea serviciilor de informații în activitatea procurorilor.

Laura Codruța Kovesi a declarat că în anul 2014 doar 17% din dosarele înregistrate la DNA au avut la bază o sesizare din oficiu pe baza informațiilor din mass-media, a anchetelor jurnalistice sau primite de la serviciile de informații. Cea mai mare parte a sesizărilor către procurorii anticorupție a venit de la cetățeni și instituții publice, altele decât serviciile de informații, a continuat șefa DNA.

"Deși există o percepție referitoare la creșterea implicării SRI în activitatea DNA, am constatat că în acest an doar 17% din dosarele înregistrate au avut la bază o sesizare din oficiu pe baza informațiilor din mass media, a anchetelor jurnalistice sau primite de la serviciile de informații, spre deosebire de anul 2010, când 19% din dosare au avut la bază această modalitate de sesizare", a declarat Laura Codruța Kovesi, citată de Agerpres.

Vezi și: Klaus Iohannis și Laura Codruța Kovesi, la Anti-corruption Sustainability in Romania

Ea a subliniat că, față de anii anterior, a crescut cu aproximativ 63% numărul de sesizări/denunțuri pe care procurorii le primesc de la cetățeni, fapt care dovedește gradul de încredere al populației în DNA.

"Până în acest moment al anului 2014 am primit 1.684 sesizări de la persoane fizice și juridice private, față de 1.032 primite în anul 2010. Te adresezi unei instituții numai dacă ai încredere în ea și știi că există o șansă rezonabilă să primești soluția corespunzătoare. În primele 10 luni din acest an am înregistrat peste 4.500 de dosare. Aproximativ 42% din dosare au fost constituite ca urmare a sesizărilor/denunțurilor de la persoane fizice sau juridice private, iar peste 41% din cazuri au fost constituite ca urmare a sesizărilor unor instituții publice (altele decât serviciile de informații)", a continuat procurorul șef al DNA.

Laura Codruța Kovesi a mai precizat că, spre deosebire de anii trecuți, DNA se bazează acum mai mult pe denunțuri și sesizări de la cetățeni, pentru a porni investigații, și mai puțin pe sesizările de la alte instituții sau pe sesizările din oficiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel