Lapte de soia, beneficii. Întăreşte VASELE de SÂNGE, te scapă de CANCERUL de PROSTATĂ, DIABET şi OSTEOPOROZĂ

Cu o consistenţă densă şi un gust delicios, bogat în calciu şi vitamina D, acest lichid are numeroase beneficii pentru sănătate.

Laptele de soia este dulce şi asemănător la gust cu laptele de vacă. Marele avantaj al unei alimentaţii bogate în lapte de soia constă în absenţa din compoziţia lui a lactozei care poate cauza unele alergii. Conţine proteine, vitamine din grupa B şi numeroase alte minerale în cantităţi variabile.

O cană de lapte de soia conţine 25-31% calciu, 11-31% vitamina D, 89-125 de calorii, 5 grame de grăsimi (0,4 grame grăsimi saturate), 6-10 grame de proteine, 1-5 grame de zahăr.

Laptele de soia este o alternativă sănătoasă la laptele de origine animală şi oferă numeroase beneficii consumatorilor, păstrând toate proprietăţile plantei. Laptele de soia nu conţine colesterol, ci din contră, fitosteroli, care produc scăderea colesterolului.

Întăreşte vasele de sânge

Acizii graşi omega 3 şi 6, precum şi fitoantioxidanţii din soia protejează vasele de sânge de hemoragii şi distrugerea ţesuturilor, aceşti compuşi prinzându-se de vasele de sânge şi împiedicâmd formarea depozitelor de colesterol şi atacul radicalilor liberi.

Citește și: Vitamina D programează sistemul imunitar să distrugă cancerul colorectal

Previne cancerul de prostată

Datorită conţinutului ridicat de fitoestrogeni, laptele de soia reduce secreţia de testosteron în cazul bărbaţilor, hormon care, în doze anormale, devine un factor de risc pentru cancerul de prostată. Studiile au arătat că bărbaţii care consumă o dietă bogată în soia au un risc mai scăzut de hipertrofiere a prostatei sau de cancer de prostată.

Previne osteoporoza

Tot datorită fitoestrogenilor conţinuţi, care cresc absorbţia calciului din organism şi previn pierderea masei osoase, laptele de soia este eficient în combaterea osteoporozei. Pentru a obţine rezultate maxime, se recomandă îmbogăţirea acestui lichid cu vitamina D şi calciu.

Îmbunătăţeşte profilul lipidic

Cea mai importantă proprietate a laptelui de soia este capacitatea de a îmbunătăţi profilul lipidic din sânge. Spre deosebire de laptele de origine animală, bogat în colesterol şi grăsimi saturate, grăsimile din laptele de soia sunt în cea mai mare parte nesaturate şi fără colesterol. Acizii graşi polinesaturaţi şi mononesaturaţi din soia inhibă transportarea colesterolului în fluxul sangvin.

Previne diabetul

Studiile efectuate au sugerat că flavonoizii găsiţi în soia reduc riscul apariţiei diabetului, prin impiedicarea construirii ţesutului gras. În plus, o dietă bazată pe soia ajută la scăderea glucozei şi a nivelului de insulină din organism.

Previne sindromul postmenopauzal

Fitoestrogenii din laptele de soia reprezintă înlocuitori eficienţi ai hormonilor estrogeni, care sunt secretaţi într-o cantitate mai mică după menopauză. Consumul regulat de lapte de soia este o metodă sănătoasă de a împiedica şi încetini acest proces, precum şi riscurile asociate, precum riscul de obezitate, boli cardiovasculare, diabet, insomnie şi schimbări de dispoziţie.

Cum se prepară laptele de soia?

Se pune soia la înmuiat în apă rece şi se lasă minim 8 ore, după care se dă prin blender sau prin maşina de tocat. Compoziţia se toarnă într-un vas peste care se adaugă apă călduţă. Se mestecă timp de 2-3 minute, iar apoi se strecoară compoziţia printr-un tifon sau sită. Lichidul obţinut se pune la fiert pentru 10 minute. Se ia de pe foc şi se lasă la răcit, după care se poate adauga miere şi aroma preferată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel