Klaus Iohannis a primit un dar simbolic pe care să-l ia la Palatul Cotroceni

Președintele ales Klaus Iohannis a primit, vineri, un dar simbolic din partea femeilor din PNL, care și-au exprimat, totodată, speranța ca șeful statului să-l ducă la Palatul Cotroceni.

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o, vineri, cu reprezentantele Organizaţiei de femei a noului PNL, preşedintele ales Klaus Iohannis a primit un dar simbolic din partea acestora: un glob pământesc. Cadoul a fost înmânat de preşedinta fostei organizaţii a Femeilor Democrat-Liberale din Piteşti.

Aceasta a declarat, la finalul evenimentului, că globul reprezintă voturile obţinute de Iohannis în întreaga lume şi că speranţa femeilor liberale este că preşedintele va lua cadoul cu el la Cotroceni, potrivit stiripesurse.ro.

Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, fără ceasul străbunicului din campanie

Președintele ales Klaus Iohannis le-a transmis femeilor liberale că au înţeles mai bine, mai repede şi mai profund ce înseamnă politica în secolul XXI, respectiv "o mai mare apropiere de oameni, organizaţii care funcţionează mai direct şi organizaţii care funcţionează în aşa fel încât să vină în întâmpinarea alegătorilor noştri. Aceste lucruri sunt vitale pentru orice partid care doreşte să rămână sau să devină semnificativ în deceniile următoare. Avem semne că PNL se reformează din interior, dumneavoastră trebuie să rămâneţi implicate foarte activ în acest proces de reformare în cadrul noului PNL", a declarat Iohannis la întâlnirea cu femeile liberale.

De asemenea, Iohannis a precizat că rezultatul votului de la prezidențiale, pe lângă faptul că l-a dus la Președinție, a arătat și că "oamenii așteaptă altfel de politică, care poate fi făcută numai de altfel de partide", reformate, care să funcționeze mai bine, mai transparent, mai aproape de cetățean..

Președintele ales a precizat că politicienii nu trebuie să facă numai ce le cer oamenii concret, pentru că "alegătorul nu vine cu viziune, cu viziune vine politicianul, dar conexiunea între politician şi alegător trebuie să fie mult mai profundă, mult mai transparentă, mult mai empatică" şi atunci "doamnele împreună cu PNL vor avea un succes foarte mare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel