KLAUS IOHANIS, bilanț după 100 de zile de președinte

Președintele Klaus Iohannis face, marți, bilanțul a o sută de zile de mandat. 

"În primele 100 de zile de mandat, m-am adresat, cu diferite ocazii, unor instituții ale statului sau publicului. Cuvintele-cheie ale acestei perioade sunt: justiție, educație, reconstrucție, reformă, consens, prosperitate, încredere, viitor. Viitorul României și prosperitatea cetățenilor ei depind, în mare măsură, de reconstrucția clasei politice, de încrederea în justiție și consensul în privința luptei anticorupție, dar și de o reformă realistă a sistemului de educație în acord cu piața muncii", a scris Klaus Iohannis pe Facebook. 

DCNEWS vă transmite în format live text principalele declarații ale lui Klaus Iohannis. 

- Sunt unii care se întreabă de ce nu am vorbit mai mult în această perioadă, de ce nu am eu prima reacție la fiecare breaking news, de ce nu critic zilnic alți politicieni, foarte simplu, pentru că nu acesta este rolul unui președinte, și pentru că aceasta a fost prima mea promisiune, alt mod de a face politică, fără gălăgie și spectacol, mai puține vorbe de dragul vorbelor și mai multă construcție, cu rațiune și răbdare. 

- Aceste 100 de zile au fost despre valori și despre modul în care pot să ne transforme viața, a fost important să reafirm încrederea în niște principii pe care comportamentul altor politicienii în exercițiul puterii le-au golit de conținut; 

- România lucrului bine făcut este posibilă, o țară care știe ce vrea și care poate ceea ce vrea, este un proiect de vindecare pentru țară, care cere o condiție simplă pentru a funcționa, să ne vedem fiecare de treabă, cu responsabilitate; 

- Am spus că voi fi un președinte mediator și integrator. După ani de zile de conflict permanent, am așezat la masa dialogului, partidele politice, reprezentanți ai instituțiilor, societatea civilă; 

- Unul dintre rezultate a fost semnarea acordului pentru creșterea bugetului apărării;

- În această perioadă am trimis la reexaminare câteva legi, vă spun foarte limpede, nu mă joc cu legile țării noastre, nu folosesc această prerogativă a președintelui nici ca să mă răfuiesc cu cineva, nici ca să răspuns la un interes particular, nu promulg legi care nu respectă principii constituționale sau obligații ale statului român; 

- Un alt lucru despre care am vorbit a fost refacerea încrederii între stat și cetățean, dar și aplicarea legii pentru toți. Participarea mea la momente de bilanț ale unor instituții din sfera justiției, apărării și securității naționale a fost un semn de recunoaștere a activității lor; 

- Am auzit și de ce face președintele atâtea vizite externe, de ce nu stă acasă cu ochii pe televizor sau pe partide. O politică externă puternică și eficientă înseamnă un stat puternic și eficient pentru cetățenii săi. În aceste  100 de zile România a început să-și recapete credibilitatea și respectul în marile capitale europene și din lume; 

- În acest scurt interval, am avut bucuria să mă întâlnesc cu o parte dintre reprezentanții comunităților de români de peste graniță, să le mulțumesc personal pentru patriotismul lor. Promisiunea mea este că voi merge în lunile următoarea în cât mai multe locuri unde trăiesc comunități mari de români; 

- Recuperarea memoriei istorice, prețuirea culturii naționale și redescoperirea valorilor fac parte din misiunea unui președinte, care nu trebuie scrisă formal într-un text de lege, ci simțite. 

- Știu că există așteptări mari și pentru alte zone, știu că oameni-și doresct ca lucrurile să se schimbe cât mai repede. Nu toate proiectele au putut începe concomitent. Mă refer în special la organizarea Consiliului Consultativ pentru Diasporă și la structurarea unui mecanism de dezbatere pe educație și pe sănătate. Înainte de a ridica o construcție, este nevoie de o fundație solidă, la care am lucrat în aceste 100 de zile; 

- Dragi români, acestea sunt direcțiile de principiu și acțiune pe care le voi păstra în perioada următoare. 

- În lunile următoare, voi finaliza, de asemenea, Strategia Națională de Apărare, pe care o voi prezenta Parlamentului. 

(...)

- Cea mai mare nemulțumire și cea mai mare restanță rămâne modul în care Parlamentul continuă să trateze cererile justiției, dar și faptul că promisiunea de a face mai transparente și mai simple procedurile care privesc încuviințarea cererilor justiției n-a fost onorată încă de partide. Fiecare episod în care justiția este blocată în Parlament înseamnă un pas înapoi în recâștigarea încrederii publice și o sursă de pierdere a legitimității, iar efectele depășeșc momentul unui vot. 

- Despre politicienii suspectați de corupție și fuga de justiție, există o probă pe care, dacă nu o treci, nimic și nimeni nu te poate ajuta, se referă la integritatea personală, ea nu se poate mima, oricâte încercări ai face. În politică, dacă ai greșit grav, demisionezi. Acesta este un alt mod de a face politică. Am certitudinea că există politicieni care gândesc la fel când vine vorba de integritate. Electoratul va sancționa aceste lucruri la vot. 

Războiul tuturor

- Înțeleg și dorința unora de acțiuni rapide și radicale pe termen scurt, în democrație nu poți rezolva un abuz prin alt abuz, nu poți opri un conflict printr-unul și mai mare și nu poți schimba comportament cu forța. S-au mai încercat aceste lucruri în România ultimilor ani. Știm cu toții ce a ieșit: un război al tuturor împotriva tuturor. Cine nu învață din lecțiile istoriei e condamnat să repete trecutul și nu poate construi un alt viitor. Eu nu am de gând să-l repet. 

(...)

- Românii trebuie să știe că reperul meu este litera și spiritul Constituției. Preocuparea mea este să fac ce am spus că fac, conduita mea este cea pe care deja o cunoașteți și singura direcție este viitorul pe care-l creăm împreună, al unei Românii în care-și regăsesc locul încrederea, calmul și aprecierea valorii, al unei Românii cu adevărat democratice și puternice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel