KMG International oprește investițiile în România din cauza ”măsurilor excesive” luate de procurori

Azamat Zhangulov, vicepreşedinte KMG International, a arătat, într-un interviu  la RFI , ce se întâmplă cu tranzacția prin care firma chineză CEFC urma să devină proprietar al grupului Rompetrol. Aceasta este renegociată, în contextul noului dosar deschis de procurorii DIICOT.

În acest moment nu există un proces propriu-zis, ci doar o investigație anunțată de DIICOT. Problema este că DIICOT a instituit sechestru pe acțiunile KMGI în cadrul Rompetrol Rafinare și pe activele Rompetrol Rafinare. Considerăm că acest tip de măsuri preventive este absolut excesiv. Aceasta este una dintre consecințele investigației, care nu este încă finalizată. Operațiunile curente sunt derulate în condiții normale, așadar operăm în mod normal, fără impact asupra activității. Dar, sechestrul asupra acțiunilor și activelor nu ne permit să continuăm investițiile și operațiunile de modernizare a intalațiilor. Aceasta este de fapt cea mai mare problemă.

Reconsiderăm programul de investiții în România

Avem o rafinărie cu o vechime de aproape 40 de ani și permanent trebuie să modernizăm instalațiile și să îmbunătățim activitatea companiei, iar sechestrul nu ne permite să facem acest lucru. Așadar, trebuie să menținem, potrivit sechestrului, activele vechi în condiția existentă, aceasta este situația.

La nivel general, reconsiderăm, de asemenea, programul de investiții. Programul de investiții din România este oprit deoarece nu putem investi fără să știm că investițiile noastre sunt sigure.

Notificare oficială către statul român

Ce am făcut noi, a fost ca mai întâi să trimitem o notificare de dispută privind investițiile către statul român, pe 26 iulie, pentru a preveni autoritățile cu privire la consecințele acestor acțiuni legale și a arăta că aceste acțiuni ne creează prejudicii. Acestea sunt contrare Tratatului Cartei Energiei și celorlalte tratate bilaterale privind investițiile semnate de România. Vedem că drepturile noastre în calitate de investitori internaționali au fost afectate.

Nu am primit deocamdată nici un răspuns de la guvern ca urmare a acestei notificări. În mod normal, există o perioadă, o așa-numită perioadă de preaviz, care urmează acestei notificări, care permite celor două părți să negocieze sau să înceapă negocierile înaintea depunerii unei plângeri oficiale la tribunalul internațional.

[citeste si]

Au trecut deja două luni de la trimiterea notificării de dispută privind investițiile fără să vedem niciun progres din partea autorităților române în ceea ce privește înființarea unei comisii și începerea negocierilor. Suntem încă în acest stadiu al procedurii, astfel că sperăm ca astfel de măsuri să fie luate în curând deoarece nu vedem niciun motiv pentru care guvernul nu ar negocia și nu ar dori găsirea unei soluții amiabile. Consecințele unui proces real nu sunt benefice nici pentru stat, nici pentru KMG International.

Rep: Este posibil ca disputa cu guvernul român să afecteze vânzarea acțiunilor către compania chineză? Septembrie sau octombrie era termenul propus pentru finalizarea tranzacției.

- Termenul inițial de finalizare a tranzacției era septembrie – octombrie. Desigur, după instituirea sechestrului asupra activelor, partenerii noștri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul acordului. Am derulat câteva runde de discuții cu ei pentru a găsi soluții, deoarece baza acestui acord este solidă, parteneriatul pe care îl avem cu partenerii noștri strategici este în vigoare, iar ideea este a colabora în cadrul planurilor viitoare de dezvoltare ale companiei este solidă. Căutăm soluții de a continua cooperarea, fără niciun impact negativ al sechestrului. Nu este ușor, este o situație destul de delicată, iar noi trebuie să ne asigurăm partenerii că nicio acțiune a autorităților statului nu va influența obiectivul acordului. Acesta este o chestiune pe care trebuie să o lămurim cu ei. Ei își mențin în continuare angajamentul de a finaliza tranzacția şi sperăm să putem anunța curând modalitatea de continuare a acordului.

Rep: Reluarea investigaţiei, care se derulează din 2006, vine înainte de alegerile generale din România din noiembrie. Credeţi că este un context bun sau unul negativ? Sau nu contează?

- În primul rând, nu putem conecta calendarul politic al României de aceste proceduri deoarece, în opinia noastră, nu ar trebui să existe nicio legătură între unele investigaţii şi mediul politic al ţării. Desigur, este ciudat că această investigaţie are loc la 12 ani după perioada investigată (deoarece aspectele care sunt cercetate acum se referă la perioada 1998 – 2004, adică cu destul de mult timp în urmă). Nu ni se pare normală această situaţie, pentru că au trecut atâţia ani şi întrebarea este de ce tocmai acum şi nu ştim răspunsul. În mod normal, lucrurile nu ar trebui să se întâmple aşa. De asemenea, având în vedere mediul local reprezentat de autoritățile române, nu presupunem existența unor conexiuni între acțiunile guvernului și cele ale procurorilor față de companiile internaționale. Sperăm ca aceste structuri să lucreze împreună pentru a respecta obligaţiile internaţionale, conform tratatelor internaţionale. Pentru că ceea ce observăm în prezent este că ne sunt afectate drepturile. Desigur, că suntem pregătiţi pentru dispute legale pe un termen mai lung, am angajat în acest sens avocaţi profesionişti din diverse arii de expertiză şi suntem gata să ne apărăm drepturile în toate modurile legale posibile, în România sau la nivel internaţional. Suntem pregătiţi pentru asta. Dar, desigur, sperăm ca turbulenţele să treacă după alegeri şi să putem găsi o modalitate normală de a rezolva aceste aspecte.

Rep: Vorbiţi despre sechestru şi despre regândirea programului de investiţii. Vă gândiţi să vă reorientaţi investiţiile poate în altă parte?

- Programul de investiţii, să spunem, investitorii caută în mod normal locaţii sigure. Prin urmare astăzi, când există un sechestru pe active, când situaţia legală în ţară nu este clară, care ai parte de un tratament care poate părea ciudat sau, cel puţin, nu este normal, desigur că nu ne putem continua investiţiile într-un astfel de mediu. Acest lucru ar însemna să facem investiţii cu un grad ridicat de risc, or nu este politica noastră să investim în astfel de active, care sunt considerate foarte riscante. La nivel regional, există câteva ţări care oferă termeni, condiţii mai bune şi desigur dorim să mergem în aceste ţări. Dar lucrurile se pot schimba. Din punct de vedere strategic, al fundamentelor şi al situaţiei economice, România este un loc bun pentru investiţii. Poate în curând va fi de asemenea şi un timp potrivit pentru investiţii.

Rep: Au existat dezvăluiri recente despre companii offshore în Bahamas, iar ele arată că Rompetrol a avut o companie offshore acolo, denumită Rompetrol Upstream International LTD. Compania a fost activă între 1999 şi 2011. KazMunayGas a cumpărat compania în 2007. Puteţi comenta această informaţie? Credeţi că va afecta imaginea companiei?

- Nu cred că poate afecta în vreun fel imaginea companiei. În Bahamas au existat sucursale ale multor companii. Am avut câteva activităţi în regiune, care au fost derulate de compania din Bahamas. Cred că au fost active legate de activităţile din Ecuador, pe care le-am moştenit de la foştii proprietari. Desigur, când KMG a preluat compania, am regândit strategia, iar această regiune nu făcea parte din zona noastră de interes sau din activităţile noastre de bază. După cum puteţi vedea, din momentul achiziţiei, am început să restructurăm şi să renunţăm la activele din această regiune. Luând în considerare că restructurarea s-a încheiat, nu mai deţinem nimic. Suntem încrezători că această situaţie este înţeleasă pe deplin, ea este legală şi transparentă. Deci nu vedem nicio problemă legată de imagine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel