Jocul ”Balena Albastră”. Zece copii s-au automutilat la școală

smurd
smurd

Zece copii din Argeș au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au rănit la școală.

Reprezentanții Poliției Argeș au declarat astăzi că directorul școlii din localitatea Hârsești a sesizat Poliția după ce, luni, un elev în vârstă de 11 ani s-a prezentat la ore cu tăieturi pe braț. Băiatul le-a povestit anchetatorilor că s-ar fi jucat acasă cu o riglă și s-ar fi zgâriat.

Aceleași surse au precizat faptul că și directorul Școlii Nr. 1 din Curtea de Argeș a sesizat astăzi Poliția după ce 9 copii, elevi de clasa a VI-a și a VII-a, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce și-au provocat răni pe brațe, transmite realitatea.net.

Inițial, s-au prezentat la ore 5 fete care s-au mutilat în afara unității de învățământ. La școală, potrivit polițiștilor, alți patru băieți s-au tăiat pe braț cu lamele de la ascuțitori.

Polițiștii din Argeș au deschis anchete în aceste cazuri, deși susțin că elevii au dat dovadă de teribilism. Aceștia investighează dacă acțiunile elevilor au legătură cu jocul ”Balena Albastră”.

Jocul ”Balena Albastră” presupune îndeplinirea mai multor sarcini pe parcursul a 50 de zile, provocări lansate de un „administrator”. Tinerii care intră în joc trebuie să trimită dovezi foto că au dus la bun sfârşit sarcinile. La finalul celor 50 de zile, câştigi jocul prin sinucidere.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel