ITALIA-URUGUAY 0-1: Italia părăsește CM 2014. Uruguay merge în optimi, alături de Costa Rica

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. ITALIA și URUGUAY s-au întâlnit, marți, de la ora 19:00, într-un meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale CM 2014, în urma căruia o echipa urma să meargă în fazele eliminatorii, iar cealaltă era nevoită să își facă bagajele și să plece acasă din BRAZILIA.

Vezi și: PROGRAMUL PE ZILE al meciurilor de la CAMPIONATUL MONDIAL 2014


CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. URUGUAY s-a impus cu 1-0 în fața ITALIEI, într-o partidă în care doar victoria o califica în optimile de finală ale CM 2014, în timp ce un egal i-ar fi trimis pe sud-americani acasă, iar pe europeni i-ar fi propulsat în fazele eliminatorii.

Citește și: CM 2014: GOLGHETERI. Clasamentul celor mai buni marcatori de la CAMPIONATUL MONDIAL 2014


După o repriză încheiată cu scor alb, echilibrul s-a rupt în minutul 59, când Marchisio a fost eliminat pentru o intrare extrem de dură. 

În minutul 66, Buffon a avut o intervenție superbă în fața lui Suarez, care a șutat cu exteriorul după un ricoșeu fericit în urma căruia a rămas în posesia mingii.

Uruguay a deschis scorul în minutul 81, prin DIEGO GODIN, care a marcat cu capul în urma unui corner.

În inferioritate numerică, italienii au alergat în zadar după egalare, iar meciul s-a terminat cu victoria sud-americanilor, chiar dacă Buffon a terminat meciul în careul advers, în căutarea golului egalizator.

Vezi și: CM 2014: REZULTATE, CLASAMENTE din GRUPE și TELEVIZĂRI, pe DCNEWS


În celălalt meci al grupei, Costa Rica și Anglia au terminat la egalitate, scor 0-0. Britanicii au obținut primul punct de la CM 2014, iar americanii și-au asigurat primul loc în GRUPA D a CM DE FOTBAL 2014.

Iată clasamentul final al GRUPEI D: 

Costa Rica - 7 puncte, golaveraj 4-1, 3 meciuri

Uruguay - 6 p., 4-4, 3 m.

Italia - 3 p., 2-3, 3 m.

Anglia - 1 p., 2-4, 3 m.

Costa Rica va întâlni în optimile de finală ale CM 2014 locul secund din GRUPA C, iar Uruguay va juca împotriva câștigătoarei GRUPEI C.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel