Italia. Restricții pentru mașinile cu numere românești

Camera Deputaţilor de la Roma a votat în 9 octombrie 2014 noul Codului Rutier, prezentat ca proiect de lege (C1512) încă din august 2013. 

Aprobat cu 246 de voturi pro şi 9 contra, textul  trebuie acum să fie aprobat în Senat şi este de aşteptat ca noul Cod să intre în vigoare deja în primăvara lui 2015, potrivit stiridiaspora.com.

Noile norme se referă şi la maşinile înmatriculate în străinătate. Cei care sunt rezidenţi în Italia de peste un an şi au maşina înregistrată pe numele lor în străinătate trebuie să îşi înmatriculeze maşina în Italia, conform noului articol 132 bis, scriu jurnaliștii de la Gazeta Românească.

Citește și: The Guardian: Peste 30.000 de britanici primesc ajutoare sociale în alte state UE

Până acum se prevedea că maşinile înmatriculate în străinătate au voie să circule în Italia maxim un an, apoi trebuie reînmatriculate, însă pentru maşinile din UE nu era clar de când începe calcularea anului, având în vedere că nu mai există control la graniţe.

Această incertitudine a fost înlăturată printr-o circulară ministerială, din 24 octombrie 2007, prin care se stabileşte că perioada de un an decurge de la data în care proprietarul vehiculului a obţinut prima rezidenţă în Italia. Noile norme restrâng foarte mult această posibilitate. Astfel, cei rezidenţi în Italia care circulă cu maşini înmatriculate în alte state UE, trebuie să fie în măsură să dovedească cu documente legalitatea deţinerii maşinii, astfel încât acestea să nu permită eludarea dispoziţiilor administrative şi fiscale italiene. Dacă nu se poate dovedi acest lucru, se prevăd amenzi până la 335 de euro şi ridicarea cărţii de circulaţie a vehiculului.

Vizați de noile modificări ale Codului Rutier sunt și românii stabiliți în Italia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel