Internet prin Wi Fi în şcoli

Toate şcolile din ţară vor avea internet prin Wi-fi şi nu numai "internet la punct fix". Declaraţia a fost făcută de ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

Ministerul Educaţiei are în pregătire un proiect care vizează dotarea şcolilor cu aparatură de ultimă generaţie, în următorii patru ani.

"În momentul de faţă, din punct de vedere al logisticii informatice, toate şcolile din România sunt conectate la internet, dar vorbim de o conectare punct fix. Avem un proiect în programul de guvernare şi îl pregătim chiar acum pentru a fi finanţat din fonduri europene, care se numeşte 'Campusul Şcolar'. Deci în şcolile unde nu avem Wi-fi vor fi instalate echipamente corespunzătoare, astfel încât să avem posibilitatea ca toate şcolile, peste patru ani, să fie conectate la internet din clasă, nu ca punct fix. Pentru aceasta avem şi în buget prevăzuţi bani pentru dotarea acestor şcoli, iar banii aceştia vor merge spre şcolile din mediul rural, pentru că unele ori nu au, ori au echipamente depăşite", a spus ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

Oficalula afirmat că ar putea fi luată în calcul posibilitatea aducerii de la universităţi în şcoli a calculatoarelor care se schimbă, acolo unde unităţile de învăţământ nu deţin astfel de aparatură pentru a se putea derula orele de Tehnologia Informaţiei şi Telecomunicaţiei. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel