Încadrări din surse externe în Poliție. Votează pro sau contra angajării civililor

Ministerul de Interne a a anunțat angajări masive, din surse externe, începând de la 15 februarie, pentru a rezolva criza de personal din structurile operative. Pe Facebook s-a declanșat un adevărat război, măsura fiind contestată de unii elevi ai școlilor de Poliție, dar și de voci susțin că angajările se vor face pe bază de Pile. Cunoștințe. Relații.

Comisarul șef Cristian Untaru susține că măsura este una bună și a fost bine gândită.

”Încadrarea din surse externe este o încercare de a găsi în piața muncii oameni care au calități și abilități pe care nu le oferă școala. Poate că oameni cu aptitudini pentru munca de polițist nu au avut posibilitatea să intre la școlile de ofițeri și subofițeri, dar au aptitudinile necesare pentru a lucra în Poliție. Vor urma cursuri de legislație, procedură, metodologie și vor deveni, poate, polițiști mai buni decât unii din sistem, care nu au chemare”, spune comisarul Untaru. 

”Se opun cei din sistem, fiindcă apare concurența”

”Cei care se opun sunt în primul rând cei din sistem, care își simt amenințat locșorul călduț, își simt amenințate pozițiile, susține comisarul șef Untaru. Pentru că se va face o racolare masivă, dar în același timp se vor aplica și regulile concurenței. Dacă vor fi scoase la concurs toate posturile, poate mâine un nou venit, cu alte calități și aptitudini, îi va lua locul...De pildă, oameni care au terminat Dreptul ar putea lucra în cercetarea penală. Găsești în piața muncii mai multe cadre pregătite decât în sistemul propriu de formare. Probabil, risc o supoziție, nu sunt foarte mulțumite nici sindicatele, pentru că îi reprezintă pe cei care deja lucrează în domeniu și aceștia se tem de concurență. Iar opoziția mai vine și dintr-o anumită atitudine, care privește sistemul ca pe un sistem închis”.

Unii termină școala, apoi constată că nu le place viața de polițist

”O soluție era necesară pentru a rezolva criza de personal. Au plecat mulți, din cauza privațiunilor pe care le impune viața de polițist. Nu e o viață liberă, lucrezi sub ordin,  sunt numeroase limitări. Un copil dă examen și intră la școala de poliție, apoi constată că nu-i făcut pentru viața asta, că nu-i place munca asta. Se lovește de lucruri pentru care nu este făcut ”, ne-a mai declarat cms. Cristian Untaru.

Sindicatele au propus reangajarea disponibilizaților din 2011

Dumitru Coarnă, vicepreședinte SNPPC, a declarat în exclusivitate pentru DC NEWS că sindicatul a făcut două propuneri MAI, cu care însă Ministerul nu este de acord.

”Avem un deficit structural foarte mare, de 5000 de funcții. Iar școlile nu au capacitatea să producă într-un timp relativ scurt atât personal. Noi am venit cu o soluție. Să ne îndreptăm către cei disponibilizați în 2011. Aceștia nu au fost dați afară din vina lor. Am propus (Ministerului de Interne -n.r) să se orienteze pe jandarmii, pompierii, polițiștii disponibilizați în 2011 pentru că așa mi se pare moral, după care, putem merge și pe surse de angajare externă. Am vorbit și la nivelul guvernului să reintegrăm măcar 500 de oameni dintre cei scoși din sistem. Aceștia au experiența necesară pentru a-și îndeplini sarcinile.

Noi am mai oferit o variantă Ministerului. Scăderea duratei școlii la 3 luni sau 6 luni, timp de doi ani. Așa putem produce de patru ori mai mullți polițiști. Pe asta milităm. Am înțeles, pe surse neoficiale, că Ministerul nu este de acord cu propunerile noastre”, ne-a spus Dumitru Coarnă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel