Hossu (Cartel Alfa): Decizie referitoare la salariul minim pentru 2017

Sindicatele şi patronatele vor discuta săptămâna viitoare despre valoarea salariului minim pentru 2017, iar decizia urmează a fi luată după alegeri, probabil în şedinţa de Guvern din 14 decembrie, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale 'Cartel Alfa'.

'Partea sindicală a ridicat problema a creşterii cu 200 de lei, adică de la 1.250 de lei (în prezent - n.r.), de la 1 ianuarie să fie 1.450 de lei. La propunerea unei părţi a angajatorilor de a aplica acest lucru tot de la 1 mai anul viitor, le-am arătat că ar trebui ca, în momentul respectiv, să creştem de la 1.450 de lei, la 1.550 de lei şi că este preferabil să se aplice de la 1 ianuarie. Mai există o variantă, de a avea o creştere mai mică (a salariului minim - n.r.) cu o creştere a deductibilităţii în sistem, astfel ca pe net să se ajungă la aceeaşi valoare ca în structura actuală. A rămas că pe 12 sau 13 (decembrie - n.r.), deci imediat după alegeri, să mai fie o nouă întâlnire. O să vedem săptămâna viitoare. Sperăm să facem o întâlnire cu partea patronală şi în urma întâlnirii din 12-13, probabil pe 14 (decembrie - n.r.), când e şedinţă de Guvern, se va da hotărârea de Guvern cu salariul minim garantat în plată pentru anul 2017', a afirmat Hossu.

De asemenea, Hossu a menţionat că Executivul vrea o îngheţare a salariului minim arătând că proiecţia Guvernului pentru legea de salarizare unitară, la nivel de principii, este că salariul minim ar trebui să crească până în 2022 la 1.625 de lei.

'Executivul vrea o îngheţare a salariului minim sau, în orice caz, proiecţia lor pentru Legea de salarizare unitară la nivel de principii este că ar trebui până în 2022 salariul minim să crească la 1.625 de lei. Aceasta ar însemna o creştere medie anuală de circa 45 - 50 de lei', a arătat preşedintele Cartel Alfa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel