Gorj: Peste 5.000 de miei au fost sacrificaţi de Paște

miel_panda_15582900
miel_panda_15582900

Peste 5.000 de miei au fost sacrificaţi în cele trei puncte amenajate în judeţul Gorj în perioada Paştelui, numărul fiind mai mare cu 1.000 faţă de anul trecut.

Potrivit acestuia, directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, Ion Iliuţă. în Târgul Litovoi din Târgu-Jiu au fost sacrificaţi cei mai mulţi miei, în număr de 4.800, la Novaci - 105, iar la Motru - 115 miei.

'Anul acesta, de Paşti, au fost sacrificaţi în jur de 5.000 de miei, cu aproape 1.000 de miei mai mult decât anul trecut. În judeţul Gorj au fost amenajate patru puncte de sacrificare, însă numai în trei s-au sacrificat miei, la Târgu-Jiu, Novaci şi Motru, pentru că la Rovinari nu au fost solicitări. Chiar dacă vremea a fost potrivnică, ciobanii au fost foarte corecţi, nu au fost aplicate sancţiuni. Preţul unui kilogram de carne de miel a fost cuprins între 18 şi 23 de lei, un preţ rezonabil, media a fost de 20 de lei. Anul trecut a început cu 25 de lei şi în final, în ultimele zile, s-a vândut tot cu 20 de lei kilogramul. În general municipiul Târgu-Jiu este locul în care se sacrifică cei mai mulţi miei', a precizat Ion Iliuţă.

În ultimele săptămâni, inspectorii au aplicat zeci de amenzi în rândul agenţilor economici care comercializau carne şi produse de sezon, fiind depistate nereguli cu privire la respectarea condiţiilor de igienă, depozitarea produselor şi transportul alimentelor.

Bombe toxice pe rafturile unui cunoscut supermarket din România

Carne de miel cu urme de fecale, păr și blană, CONFISCATĂ. Controale în toată țara

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel