Gestul noului ministru al Justiției. Ce s-a întâmplat joi- Prima declarație

Ministerul Justiției a anunțat, joi, că a avut loc o întâlnire importantă a noului ministru al Justiției, Raluca Prună. 

Ministrul Justiției, Raluca Prună, s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de magistrați din România: Uniunea Națională a Judecătorilor din România, Asociația Magistraților din România, Asociația Procurorilor din România și Forumul Judecătorilor din România.

"Scopul acestei reuniuni a fost de a stabili un prim contact cu asociațiile și de a le asigura de colaborarea constantă pe care ministrul intenționează să o aibă cu magistrații români pe toată durata mandatului său. În acest sens s-a agreat crearea unui grup consultativ constituit din reprezentanți ai asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Ministerului Justiției. Grupul consultativ urmează ca într-un termen cât mai scurt să identifice modalitățile necesare pentru o eventuală modificare a pachetului de legi privind justiția care să nu aducă atingere independenței sistemului judiciar, funcționării eficiente a acestuia și calității actului de justiție ca serviciu public", anunță Ministerul Justiției, potrivit unui comunicat de presă remis dcnews.ro. 

Raluca Prună a declarat: "Intenționez să colaborez cu asociațiile magistraților și să continui procesul de consultare a acestora, pentru a mă asigura că prioritățile mandatului meu răspund problemelor reale ale justiției din România."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel