Oprea sare la gâtul lui Geoană. Liderul PSD: Fără șantaj!

Senatorul Mircea Geoană îi transmite lui Gabi Oprea că PSD nu aceptă "șantajul din exterior", după ce președintele UNPR a spus că progresiștii îl vor susține doar pe Victor Ponta la prezidențialele din noiembrie, precizând că nici în 2009 UNPR nu a crezut că Geoană poate câștiga alegerile prezidențiale.

"Victor Ponta, prim-ministru şi preşedintele PSD, este singurul candidat pe care UNPR îl va susţine pentru Preşedinţia României. În ceea ce priveşte o posibilă candidatură a domnului Mircea Geoană, nu putem spune decât că noi nu am crezut nici în 2009 că domnia sa va reuşi să câştige alegerile prezidenţial", spune Oprea, într-un comunicat citat de Mediafax.

România are nevoie de un președinte "orientat spre viitor, un președinte puternic, hotărât, curajos", "de aceea, credem cu tărie că Victor Ponta va fi preşedintele tuturor românilor", afirmă Gabriel Oprea.

Fostul candidat al PSD la Președinție, Mircea Geoană, a răspuns printr-un comunicat în care ține să salute decizia conducerii PSD de a organiza alegeri interne pentru desemnarea candidatului partidului, dar îi dă și o replică voalată lui Oprea.

"Și mai vreau să spun un lucru foarte clar: nimeni nu poate impune membrilor și simpatizanților PSD și poporului român un candidat. Nimeni – nici persoane, nici structuri de partid. PSD este un partid prea serios ca să accepte șantajul din exterior. Nimeni din afara partidului nu are dreptul și căderea să se pronunțe asupra unei decizii ce va fi luată de membrii PSD, în mod democratic. Dacă unii își doresc să obțină acest drept, atunci singura opțiune este să fuzioneze cu PSD și să se exprime din interiorul partidului", se arată în comunicatul lui Mircea Geoană.

Reacția lui Geoană după ce Ponta l-a scos de pe lista scurtă a PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel