Fost ofițer SRI, prins în flagrant cu mită

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) - structura centrală și Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Prahova au prins în flagrant o persoană în timp ce primea mită de la un denunțător pentru a-și trafica influența pe lângă un funcționar cu putere de decizie din cadrul Primăriei Ploiești, surse judiciare declarând că cel care a primit mită este un fost ofițer SRI.

"În fapt, la data de 29.07.2016, cetățeanul R.A.O. a primit 2.000 lei de la S.C., denunțător în cauză, pentru a-și trafica influența la nivelul Primăriei municipiului Ploiești, în scopul prelungirii delegării denunțătorului în funcția de director general al unui club sportiv din localitate", se arată într-un comunicat de presă emis, sâmbătă, de DGA, potrivit Agerpres.

Surse judiciare au declarat că denunțătorul este chiar Cezar Stoichiciu, actualul șef al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, iar persoana prinsă cu mită ar fi Adrian Radu, fost ofițer SRI.

În schimbul banilor, acesta din urmă trebuia să intervină pe lângă primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, au precizat sursele citate.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus față de inculpat punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și luarea față de acesta a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic și Serviciului Operații din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel