Festival Internațional, organizat de Teatrul Țăndărică. Bilete la 1 leu

Teatrul ȚĂNDĂRICĂ va deschide cortina pentru ultima parte a celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copil și întreaga Familie „TEATRU, STRADĂ și COPIL”, care va avea loc în perioada 4-11 septembrie 2016.

Vor fi 8 zile de sărbătoare, timp în care atât la sediul din Lahovari cât și la Teatrul Itinerant Țăndărică, amplasat în Parcul Crângași, vor avea loc spectacole de teatru pentru copii, adolescenți și adulți, susținute de trupe de profil din România (Târgu Mureș, Arad, Galați, Cluj, București) și din străinătate (Italia, Bulgaria, Danemarca), conferințe și dezbateri după spectacole.

Ediția din acest an a festivalului va debuta duminică, 4 septembrie, la ora 11.00, la Teatrul Itinerant Țăndărică din Parcul Crângași, cu spectacolul teatrului gazdă, Albă ca zăpada. De la orele 18:00 cei mici și cei mari sunt invitați la spectacolul de ventrilocie Nea' Alecu și prietenii lui, susținut de artistul independent Eduard Sandu, finalist la Românii au talent.

Prețul biletului, 1 leu

Miercuri, 7 septembrie, părinții, bunicii și toți cei implicați în creșterea și educarea celor mici sunt invitați, de la ora 18.00, la conferința pe tema Cum ne pregătim copiii pentru grădiniță și școală, susținută de psiholog Irina Petrea.

[citeste si]

Seara de vineri 9 septembrie, este dedicată iubitorilor de literatură care sunt invitați să participe, de la ora 19.00, la Noaptea Literaturii Europene, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC) care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de orașe din toată lumea. Publicului de toate vârstele i se oferă, într-un mod artistic, acces la literatura Europeană.

Organizat de Teatrul Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti și al Consiliului General al Municipiului București și sub egida ASSITEJ Internațional, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și a Centrului Cultural European Sector 6, Festivalul Internațional „Teatru, Stradă și Copil" se desfășoară în cadrul Stagiunii de Vară.

La spectacolele din cadrul festivalului, prin proiectul TĂNDĂRICĂ PENTRU TOȚI, prețul biletului va fi de 1 leu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel