Evaziune fiscală. Directivă europeană, adoptată de România

România a susținut măsurile de combatere a evaziunii fiscale la Consiliul miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN) și adoptarea unei directive în acest scop, cu termen de implementare pentru statele membre finalul anului 2019, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, scrie Agerpres.

"Ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a susținut poziția României în cadrul Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) la reuniunea din 21 februarie a.c., consacrată în principal tematicii combaterii evaziunii fiscale", se menționează în comunicat.

Conform documentului, primul punct pe agenda discuțiilor l-a reprezentat propunerea de modificare a directivei Consiliului (UE) 2016/1164 în ceea ce privește tratamentele neuniforme ale elementelor hibride care implica țări terțe (ATAD 2). Propunerea face parte din pachetul publicat de Comisia Europeana care cuprinde planurile de revizuire a modului de impozitare a societăților în cadrul pieței unice, cu scopul de a dezvolta un sistem fiscal echitabil și favorabil creșterii.

"Am susținut adoptarea acestui proiect de directivă ca instrument necesar în lupta contra evaziunii fiscale, cu atât mai mult cu cât și actualul guvern de la București a făcut o prioritate din această temă. Această directivă este necesară pentru a combate abuzurile generate de folosirea unor instrumente financiare sau entități supuse unor reglementări fiscale diferite între jurisdicții. Am susținut data din propunerea de compromis a Președinției malteze, și anume transpunerea Directivei de către statele membre până la finele anului 2019", a declarat Viorel Ștefan.

Un alt subiect important pe agenda ECOFIN a fost lista UE a jurisdicțiilor necooperante în domeniul impozitării. Potrivit comunicatului citat, miniștrii au discutat și agreat sfera de aplicare a criteriilor pentru întocmirea acestei liste.

Alte teme pe agenda ECOFIN au vizat adoptarea recomandării Consiliului privind descărcarea de gestiune pentru Comisia Europeană privind execuția bugetară pentru anul financiar 2015 și adoptarea concluziilor privind orientările bugetare pentru anul 2018.

Totodată, ministrul român al Finanțelor a avut întâlniri oficiale cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, și cu comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, în cadrul cărora au fost discutate evoluțiile macroeconomice ale României și construcția bugetară aferentă anului 2017.

"Comisia Europeană și-a exprimat acordul pentru oferirea de asistență tehnică, inclusiv pentru crearea unei Bănci de Dezvoltare în România și s-a convenit continuarea dialogului la nivel politic", se mai arată în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel