Eurostat: Inflația în zona euro, cel mai ridicat nivel din 2014

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut în luna noiembrie până la 0,6%, de la 0,5% în luna octombrie, arată o estimare preliminară publicată miercuri de Oficiul european de statistică (Eurostat), transmite AFP.

Este cel mai ridicat nivel al inflaţiei înregistrat de zona euro după luna aprilie 2014, ceea ce reprezintă o veste bună pentru Banca Centrală Europeană, scrie Agerpres.

"BCE se va bucura să vadă că tendinţa graduală de creştere a preţurilor a continuat în luna noiembrie" a apreciat Howard Archer, analist la IHS.

Banca Centrală Europeană se străduieşte de doi ani să stimuleze rata inflaţii în zona euro care rămâne mult sub obiectivul său ţintă, o creştere a preţurilor de aproape 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

[citeste si]

Potrivit Eurostat, în luna noiembrie cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,1%, urmate de alimente, alcool şi ţigări, care au crescut cu 0,7%, faţă de un avans de 0,4% în luna octombrie. În schimb, preţurile la energie au înregistrat o scădere anuală de 1,1% în luna noiembrie, faţă de un declin de 0,9% în luna octombrie.

"Dacă preţul petrolului nu va scădea brutal, inflaţia ar trebui să continue să crească anul viitor" a apreciat Jack Allen, analist la Capital Economics.

La începutul acestei luni, cu ocazia publicării previziunilor sale de toamnă, Comisia Europeană a anunţat că mizează pe o accelerare a inflaţiei în zona euro până la 1,4% în 2017 de la 0,3% în 2016. Ulterior, preşedintele BCE, Mario Draghi a declarat că instituţia pe care o conduce este gata să acţioneze pentru a sprijini creşterea economică şi inflaţia în zona euro. Următoarea şedinţă de politică monetară a BCE va avea loc în data de 8 decembrie şi mai mulţi analişti se aşteaptă la o nouă relaxare a politicii monetare prin prelungirea cu şase luni a perioadei în care BCE va achiziţiona obligaţiuni, în ideea de a susţine relansarea economiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel