Epava unui submarin din al Doilea Război Mondial, descoperită intactă

Epava unui submarin britanic din al Doilea Război Mondial a fost găsită la o adâncime de 80 de metri, la o distanță de circa 5 mile marine de insula Tavolara din nord-estul Sardiniei. Italianul Massomo Bondone, cunoscut vânător de epave, a confirmat miercuri descoperirea, după a doua scufundare, relatează The Telegraph.

Speculații se făceau de 73 de ani în privința sorții submarinului militar britanic HMS P311, care fusese dat dispărut în ianuarie 1943. Misterul s-a rezolvat prin descoperirea lui Massimo Beondone (58 de ani).

Plecat din Scoția în noiembrie 1942, P311 a părăsit apoi Malta, în 28 decembrie, pentru a participa la o acțiune ofensivă aliată împotriva navelor italiene, în largul Sardiniei. După ce a trimis un ultim semnal de poziție, în 31 decembrie 1942, submarinul a dispărut, scufundându-se probabil în noaptea de 1-2 ianuarie 1943, după ce s-a lovit de o mină.

Paolo Pegoraro de la clubul de scufundări Orso, l-a ajutat din punct de vedere logistic pe Bondone în căutările sale. El a afirmat în The Telegraph că Bondone poate confirma că este vorba de submarinul P311 datorită celor două "torpile umane" (un fel de minisubmarine controlate de una sau două persoane) fixate la exterior. "Suntem 100% siguri că este P311 fiindcă este singurul cunoscut a avea această particularitate", a afirmat Pegoraro.

Massimo Bondone s-a scufundat la 103 metri ca să exploreze submarinul, epava fiind intactă, potrivit lui. Este avariată doar o parte, probabil acolo unde s-a lovit de mină, submarinul rămânând închis ermetic.

"Totul sugerează că s-a scufundat cu aer în interior. Prin urmare, membrii echipajului nu au murit înecați, ci din lipsă de oxigen, submarinul transformându-se într-un veritabil sicriu de oțel", apreciază Pagoraro.

Cei 71 de membri ai echipajului se află probabil în interiorul submarinului. Totuși epava nu va fi deplasată, a anunțat marina britanică. "Epavele sunt scoase la suprafață din rațiuni istorice sau operaționale. Odată ce nava se scufundă, este considerată mormânt de război și, prin urmare, trebuie să rămână acolo unde este", a declarat un purtător de cuvânt al marinei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel