Ce rochie a purtat Daciana Sârbu la dineul oferit de Casa Regală în onoarea Senatului

Principesa Margareta şi Principele Radu au oferit un dineu la Castelul Peleş pentru aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului României. La ceremonie au participat Victor Ponta, Daciana Sârbu, dar şi mai mulţi senatori.

VEZI ȘI: Ce se întâmplă la școala aflată sub patronajul Principelui Radu

"Este o mare onoare pentru orice sef al Guvernului să participe la un eveniment la care au fost sărbătorite două instituții fundamentale ale României: Senatul care a împlinit 150 de ani și Monarhia care are 148 de ani.

Parlamentul, Monarhia, Biserica și Armata sunt instituțiile fondatoare ale statului român și avem respect pentru ele. România astazi e o țară care s-a împăcat cu rănile trecutului și acesta este un lucru extraordinar pentru generațiile viitoare", a afirmat premierul Victor Ponta.

Prim-ministrul a participat, la Castelul Regal Peleș, la dineul oferit de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu în onoarea Senatului României, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființare.

VEZI ȘI: APLAUZE pentru ANTONESCU la Senat. Declarația NEAȘTEPTATĂ pe care a făcut-o: Nu vă scandalizați

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel