După tragedia 'Colectiv', un medic face dezvăluiri despre doctorii români

Medicul Ciprian Isacu, şef al Secţiei de arşi de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că personalul medical din România a acţionat ca la carte în cazul pacienţilor de la clubul Colectiv.

'Lucrez de 23 de ani cu arşi la Bordeaux. Spre surprinderea mea, nu avem lecţii de dat. Mă întreb ce am fi făcut noi. Reprezint un centru, poate cel mai mare din sud-estul Franţei. Ce am fi făcut noi în faţa unei nenorociri de talia aceasta... Şi zău că mă întreb, cu toată presiunea. 150 este mult. Am avut cel mai mult acum câteva săptămâni în Franţa un accident de autocar unde au fost 40 şi ceva de morţi şi am recuperat foarte puţin. Este o muncă de calitate de nu vă puteţi închipui. Am vizitat câteva spitale astăzi. Din punct de vedere tehnic sunt top, din punct de vedere uman nimic de reproşat. Arsura este o patologie foarte complicată, poate este cea mai grea şi cea mai complicată. O zi de reanimare în străinătate costă peste 8.500 de euro. (...) S-a făcut ca la carte. Nu am fi făcut mai bine nici în Franţa, nici în Belgia, nici în Anglia', a afirmat medicul, la Spitalul Elias.

El a spus că, probabil, vor mai fi transferaţi pacienţi din spitalele bucureştene, dar nu pentru că medicii români nu fac faţă, ci pentru a-i degreva pe aceştia, deoarece sunt foarte obosiţi.

'Probabil că o să transferăm, nu ca să facem nimic fenomenal, ca să îi mai uşurăm, pentru că am găsit oameni epuizaţi care şi-au făcut treaba excelent. Nu uitaţi că acum 25 de ani şi eu am plecat de aici şi ştiu condiţiile. Franţa continuă să trimită săptămâna viitoare alţi doi colegi. Acum este perioada de transferuri, până acum au fost stabilizaţi. (...) O să continuăm să ajutăm, o să continuăm, graţie Ambasadei Franţei şi a domnului ambasador, această colaborare care este pe timp îndelungat, nu numai acum. Ei (medicii români - n.r.) au luat toate măsurile', a spus medicul. El a afirmat că nu are ce să-i înveţe pe medicii români deoarece aceştia sunt foarte bine pregătiţi, iar românii trebuie să fie mândri că au asemenea doctori. 'Nu avem nimic să spunem: fă aşa sau fă aşa! Fac de 23 de ani meseria asta, am văzut arşi, am fost la congrese. Trebuie să fiţi mândri că aveţi... Încercaţi să treceţi de partea cealaltă a ecranului şi să vă uitaţi în oglindă cine ar fi făcut ce ar fi făcut mai mult decât ce au făcut. Este clasic. Totdeauna după război. La război ca la război', a spus Isacu.

Şeful Secţiei de arşi de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux a explicat că arsura trebuie tratată întâi de un anestezist, un reanimator şi, după aceea, de un chirurg. 'În primele 24-48 de ore sunt inciziile de şarjă în cicatricile circulare ca să permită sângelui să ajungă în extremităţi sau să permită aparatelor să respire, restul este terapie intensivă, bolnavul trebuie stabilizat. (...) Abia după aceea chirurgul vine şi înlătură ce este mort, prepară şi urmează o grefă. Este o patologie de luni de zile. Poţi să stai şi două şi trei luni de zile în spital', a explicat medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel