Dosar Microsoft. Călin Nistor, DNA: Dinu Pescariu şi Claudiu Florică mai pot fi acuzați

Călin Nistor, procurorul şef adjunct al DNA, a declarat, vineri, că  Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au scăpat de urmărirea penală în dosarul "Microsoft" doar pentru infracţiunile de dare de mită şi cumpărare de influenţă. Totuși, aceștia ar putea fi trași la răspundere pentru alte fapte, dacă procurorii vor avea probe împotriva lor.

În cazul lui Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, anchetatorii au decis clasarea urmăririi penale pe motiv că cei doi au anunţat DNA înainte ca procurorii să descopere faptele pe care le-au comis, a declarat Călin Nistor.

"Noi, chiar dacă eram sesizaţi cu privire la frauda în procesul de licenţiere, nu aveam date concrete legate de persoanele care au primit mită la acel moment. Din acest motiv, având în vedere denunţul lor şi existenţa acelei clauze de impunitate, procurorul a dispus soluţia de clasare a urmăririi penale", a declarat Călin Nistor.

Citește și: MICROSOFT. Referat DNA: Gheorghe Ștefan neagă că ar fi primit bani

Procurorul şef adjunct al DNA a explicat că, deşi Pescariu şi Florică au scăpat de acuzaţii pentru că au dat bani către "traficantul de influenţă şi funcţionarul mituit", eventualele beneficii pe care le-ar fi avut de pe urma mitei "sunt chestiuni care ţin de contract", dosarul "Microsoft" fiind încă în curs de soluţionare.

Dinu Pescariu, Claudiu Florică, dar şi Dragoş Stan scapă de urmărirea penală pentru fapte de dare de mită şi cumpărare de influenţă. Motivul pentru care anchetatorii au decis clasarea cauzei faţă de cei trei este acela că ei au fost martori denunţători şi le-au spus încă de la începutul anchetei procurorilor faptele pe care le-au comis în trecut.

În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău -, procurorii DNA continuând cercetările în cazul lor, într-un dosar desprins din cel trimis în judecată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel