Deputat PNL: Băsescu, conducător politic bun. PMP a făcut o trădare

Deputatul PNL Mircea Toader a declarat, vineri, că Traian Băsescu este un politician abis în stare să revitalizeze un partid micuț. Cu toate acestea, liberalul consideră PMP o inițiativă moartă. 

"Traian Băsescu este un politician abil, când intră într-un partid mai micuţ are şanse să-l revitalizeze, dar după mine este o iniţiativă moartă, pentru că totuşi PMP-ul este o fracţiune din Partidul Democrat, cu Băsescu împreună. Şi Băsescu a spus: 'La revedere PD, rămân cu Elena Udrea'. Ca să fim cinstiţi, nu există un lider politic de nivelul lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a fost pentru mine un conducător politic bun, dar deciziile pe care le-a luat sunt deciziile lui personale. PMP a făcut o trădare rupându-se din PDL şi eu, trădările, nu le agreez", a afirmat Toader.

[citeste si]

Deputatul a precizat că nu a fost contactat să plece din PNL: "Pe mine nu m-a contactat nimeni de la niciun partid politic să mă duc la ei. M-au sunat nu ştiu câţi să mă întrebe: Domnule, am auzit că te duci la PMP. Eu am spus-o, inclusiv când a plecat Băsescu şi a spus la revedere PD, că am intrat în PD, din acesta plec. E adevărat că s-a desfiinţat, dar este într-un alt partid. Când s-o desfiinţa PNL-ul ăsta mare, plec, dar n-apucaţi s-o vedeţi, pentru că mă las de politică până atunci. Deci nu mă duc nicăieri, indiferent cât de bine cotat sau puţin cotat sunt". 

Fostul preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că s-a înscris în PMP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel