Deputații, vot pentru demiterea lui Mișu Negrițoiu de la șefia ASF

Deputaţii din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare i-au cerut, luni, demisia preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, şi, pentru că nu au primit niciun răspuns la această solicitare, au votat începerea procedurilor legale pentru demiterea acestuia.

"Parlamentari din toate partidele politice i-au cerut explicit demisia de onoare preşedintelui ASF şi nu şi-a dat-o, ba chiar ne-a anunţat că nu o va face. Propun să demarăm procedura parlamentară de demitere", a spus deputatul PNL Andreea Paul.

La rândul său, preşedintele comisiei, Mihai Tudose, a declarat că hârtiile sunt pe circuit pentru procedura parlamentară de demitere. "Noi mai putem răbda, dar 5,5 milioane de clienţi, nu!", a afirmat Tudose, citat de Agerpres.

Deputaţii i-au reproşat preşedintelui ASF, printre altele, că nu a rezolvat problema plafonării tarifelor RCA şi, mai mult, prin tarifele maximale anunţate discriminează persoanele fizice care vor fi obligate să suporte preţuri mai mari pentru asigurarea auto obligatorie.

[citeste si]

La aceste acuzaţii Mişu Negriţoiu a susţinut că nu are ce să-şi reproşeze şi că oricine va veni în locul lui va trebui să facă exact acelaşi lucru pentru a asigura funcţionarea pieţei.

"Nu există soluţii miracol. Dacă nu sunt eu, va fi altcineva care trebuie să facă aceste lucruri. (...) Eu am venit aici (la ASF - n. r.) pentru că am vrut să fac ceva. Am fost solicitat şi mi s-a dat asigurarea că legea va fi respectată şi că voi fi lăsat să fac ceea ce este de făcut. Mi-am închipuit că vin la o execuţie publică, dar nu am făcut nimic din ce nu trebuia făcut. Dumneavoastră aţi făcut o autoritate independentă şi i-aţi conferit stabilitate. Dumneavoastră trebuie să ne judecaţi", a susţinut Negriţoiu.

Totodată, el a precizat că îşi asumă tot ceea ce a făcut, dar că este nevoie de timp pentru a aşeza lucrurile într-o piaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel