Dana Grecu: Am rămas fără permis! Ce îndemn are pentru români

Dana Grecu, a povestit, vineri seară, în emisiunea "La ordinea zilei" pe care o realizează la Antena 3, cum a rămas fără permisul de conducere, după ce a fost oprită în trafic pentru că nu ar fi acordat prioritate la trecerea de pietoni.

Jurnalista Antena 3 a fost oprită în trafic de un echipaj de poliție care i-a spus că a fost filmată atunci când nu a acordat prioritate însă, atunci când a cerut să vadă filmarea, agentul de la circulație a ridicat din umeri și a trimis-o la echipajul care a constatat abaterea, aflat la o distanță de peste doi kilometri distanță de cel care a oprit-o.

Dana Grecu a adăugat că, în opinia sa, într-o astfel de situație ar fi foarte în regulă dacă Poliția ar veni la "botul" mașinii cu dovada abaterii, întrucât șoferul care a greșit nu ar mai fi tentat să conteste sancțiunea în instanță.

"Eu nu o să contest sancțiunea, însă așa mi s-ar părea normal, să ți se arate dovada pe loc. Nu faceți ca mine, fiți foarte atenți la trecerile de pietoni și, în general, căutați, dacă tot vreți să contestați, să vă întoarceți din drum pentru a vedea dovada, pentru că altfel se încarcă magistratul cu procesul dumneavoastră", a spus Dana Grecu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel