Dacian Cioloș taie în carne vie la ISU: Ordin clar pentru Petre Tobă

Premierul Dacian Cioloş i-a cerut, miercuri, ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, să demită conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. El a transmis răspicat că şefii instituţiei 'nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare'.

'Vă rog să confirmaţi că cei de la conducerea ISU Bucureşti au fost demişi şi că nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare, pentru că e păcat ca din cauza unor astfel de comportamente săpăm la credibilitatea unei instituţii care se află în prima linie a serviciului public.

Am înţeles că a fost suspendată conducerea, vreau să mă asigur că este demisă şi că niciodată cei care au fost la conducerea ISU Bucureşti nu se mai pot întoarce. Ştiu că sunt nişte reguli la militari, dar vreau să mă asigur că cei care au fost la conducerea ISU nu mai au ce căuta în sistem', i-a transmis Cioloş ministrului Tobă, la începutul şedinţei săptămânale de guvern. 

[citeste si]

Premierul a afirmat că la ISU Bucureşti sunt 'probleme structurale şi nu doar o situaţie punctuală' şi le-a solicitat ministrului şi secretarului de stat în MAI, Raed Arafat, să prezinte în perioada imediat următoare un plan de restructurare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

'Sunt deficienţe care vor trebui corectate şi mă bucur că în programul de guvernare, fără să avem toate aceste elemente pe care le avem acum, am introdus şi obiectivul de a reforma ISU. (...) O să vă rog să transmiteţi domnului Arafat că aştept de la dânsul, în perioada imediat următoare, un plan de reformă şi de restructurare a ISU, mai ales pe partea de prevenire, unde înţeleg că sunt sincope', a precizat Cioloş.

Prim-ministrul a mai spus că, în opinia sa, situaţia creată nu este una singulară, ci se mai regăseşte şi în alte locuri în ţară.

'Eu am aflat astăzi şi înţeleg că şi domnul Arafat a aflat aseară faptul că cei de la ISU Bucureşti, pe partea de prevenire, fuseseră deja informaţi de problemele de la clubul Colectiv. În loc să meargă acolo şi să ia măsurile necesare au mai adăugat o hârtie la birocraţia noastră obişnuită, le-au trimis prevederile legale celor de la clubul Colectiv, spunându-le ce să facă, fără să verifice concret pe teren. Sunt aproape convins că nu e o situaţie singulară. Probabil nu e doar la Bucureşti şi de asta aş vrea să văd în perioada imediat următoare din partea dlui Arafat - şi vă rog să vă implicaţi şi dvs personal - o analiză şi un plan de acţiune acolo pentru o restructurare a ISU', i-a mai transmis Cioloş ministrului de Interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel