CUTREMUR. PNL, decizie privind amnistia și grațierea

Foto: Ziarul de Iași
Foto: Ziarul de Iași

PNL întrunit, luni, în Biroul Politic Național, a adoptat o rezoluție prin care susține că amnistia și grațierea nu sunt soluții viabile la aceast moment. În acest context, liberalii  îi cer  premierului să trimită Corpul de control în penitenciare pentru a cerceta abuzurile semnale de către deținuți. 

Având în vedere recentele proteste organizate la nivelul mai multor penitenciare, care au în vedere condițiile de detenție,

Luând în considerare declarațiile oficialilor responsabili de acest domeniu, pozițiile exprimate de reprezentanți ai instituților statului, de lideri ai partidelor politice, precum și de o parte a opiniei publice și societății civile,

Observând faptul că la nivelul opiniei publice au fost reiterate soluții referitoare la amnistie și grațiere colectivă cu scopul declarat de a reduce aglomerarea din penitenciare,

Amintind faptul că Partidul Național Liberal a avut o poziție fermă exprimată în urmă cu doi ani în privința aceleiași soluții, care a făcut obiectul unei acțiuni politice parlamentare,

Evidențiind climatul social și politic în care se află țara noastră, precum și necesitatea de a consolida, și nu a diminua, conceptul de "putere a Legii",

Constatând că sistemul de penitenciare din România se confruntă cu probleme în privința respectării normelor de detenție, iar această temă necesită exprimarea unei poziții din partea partidelor politice parlamentare,

Partidul Național Liberal adoptă prezenta Rezoluție:

PNL consideră că promovarea unei noi legi a amnistiei și grațierii colective nu va rezolva actuala problemă din penitenciare. O astfel de măsură poate induce un sentiment de teamă în societate, poate determina o presiune socială, va consuma noi resurse în cazul celor care nu se află într-o situație de reabilitare și va duce în cele din urmă la același grad de ocupare în penitenciare, în condițiile unei rate actuale de recidivă de 70% conform reprezentanților CSM.

PNL susține promovarea altor măsuri de ameliorare a condițiilor din penitenciare, cu excepția amnistiei și grațierii colective, prin programe dedicate reinserției sociale a celor care au suferit pedepse privative de libertate. Guvernul și autoritățile abilitate trebuie să se concentreze asupra reducerii ratei de reîntoarcere în penitenciare a celor eliberați, prin operaționalizarea Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015-2019, adoptată în 2015, și a programului de probațiune aflat din nefericire în stadiu incipient.

[citeste si]

PNL propune amenajarea de spații de detenție în cazărmile dezafectate, utilizând astfel regimul deschis și semi-deschis, proiect demarat la începutul anului 2012 de Ministerul Justiției și Ministerul Apărării și aflat într-un stadiu incert.

PNL susține garantarea respectării drepturilor omului pentru cei aflați în penitenciare, în limitele hotărârilor judecătorești (dreptul la viață, la sănătate și la siguranță personală). În același timp, PNL consideră inacceptabilă nerespectarea legilor care reglementează cadrul și condițiile de detenție, dar și modul în care în de ani de zile sunt tolerate practici de corupție și abuzuri în penitenciare.

PNL solicită Guvernului și Ministerului Justiției să prezinte la începutul sesiunii parlamentare măsurile legislative pentru soluționarea acestei situații și cere ca acestea să fie însoțite de un raport privind stadiul implementării măsurilor prevăzute în Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Avertizăm asupra faptului că foarte multe din măsurile cuprinse în Planul de implementare a Strategiei au termene de 6 luni sau un an, termene care nu au fost respectate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel