Curtea de Apel Brașov, hotărâre în cazul lui Truică și al Prințului Paul

Magistraţii Curții de Apel Braşov au hotărât, luni, prelungirea cu 15 zile a perioadei arestării la domiciliu pentru Remus Truică şi Prinţul Paul, într-un dosar în care cei doi sunt acuzaţi de retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. 

'Magistraţii au prelungit măsurile preventive cu 15 zile pentru Remus Truică şi Prinţul Paul şi au respins cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătorul Răzvan Dicu.

Avocatul lui Remus Truică, Bogdan Cimbru, a menţionat, după pronunţarea instanţei, că s-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 15 zile, după care se va dispune o soluţie a urmăririi penale. 'După 15 zile instanţa va dispune o soluţie cu privire la finalizarea urmăririi penale. Atunci se va decide dacă dosarul va fi trimis în judecată', a explicat avocatul Bogdan Cimbru.

Acesta a declarat, înainte de pronunţarea instanţei, că înlăturarea oricăror interdicţii şi măsuri preventive ar trebui să fie 'absolut firească'. 'O consecinţă firească a unei judecăţi drepte raportat la dinamica urmăririi penale, la probele de la dosar, la parcursul acestui dosar, la necesitatea, oportunitatea şi proporţionalitatea unei măsuri preventive.

Deci, după cinci luni de arest la domiciliu prezumţia de nevinovăţie este clar afectată', a punctat avocatul lui Remus Truică. Prinţul Paul s-a arătat încrezător în justiţie şi în faptul că i se va dovedi nevinovăţia.

Remus Truică şi Prinţul Paul se află în arest la domiciliu din decembrie 2015. Truică este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu. Prinţul Paul a fost pus sub acuzare pentru cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel