Cum va muri Olivia Steer. Două ipoteze pentru cercetătorii de pe Net

Numai proștii ”știuexact” ce o să se întâmple, cunoașterea avansează prin verificarea unor ipoteze. Ca urmare, pot avansa două scenarii privind  decesul Oliviei Steer, rovegană și influenceră online.

  1. Olivia nu va muri. Un om care-și începe ziua cu un fresh de rădăcinoase, mușcă apoi dintr-un măr  mic, cu coajă bătută și urme de viermi, iar la prânz digeră o salată de frunze verzi, cu nuci, semințe de in, lamâie, puțin ulei, ar trebui să trăiască sute de ani, veșnic tânăr și fără riduri, în ciuda conspirației big-pharma care vrea să-i vândă colagen  pentru buze și catgut pentru liftingul de obraz. Sânii nici nu intră în discuție, rămân fermi, odată ce un push-up din bumbac nemodificat genetic se cheamă că e întru totul natural. Ce poți să le răspunzi cârcotașilor care vor spune că 4 miliarde de oameni folosesc dieta vegană, în țările lumii a treia, și nu au o speranță de viață mai mare de 50 de ani? Fraierilor, spălaților pe creier de către corporații (altele decât trustul ProTv)! Săracii lumii mănâncă rădăcinile fără să le dea prin blender, de aia nu vor trăi mult, bine și fresh, ca dna Steer.  
  2. Olivia va muri în spasme. Primul semn va fi blocarea maxilarului și ridicarea sprâncenelor, într-un zâmbet fals, numit și râs sardonic, urmate de înțepenirea gâtului, dificultate la înghițire (inclusiv înghițirea semințelor de in) și rigiditatea mușchilor abdominali. Spasmele pot apărea frecvent și pot continua timp de 3-4 săptămâni. Decesul se va produce prin asfixie, dar temperatura va rămâne crescută și după moarte, din cauza contracturii musculare persistente, chiar și în lipsa oxigenului din sânge. Această moarte chinuitoare s-ar putea produce cu două condiții. Primo: dna Steer să se fi înșelat atunci când a spus că vaccinurile nu sunt necesare. Secundo: să-și instileze un spor de tetanos sub unghie atunci când manipulează rădăcinoasele, pentru fresh.

P.S.

Apostolii anti-vaccinare, anti-mamografie, anti-știință, în general, nu au niciodată îndoieli, așa cum au avut Louis Pasteur, Victor Babeș, sau Christian Barnard.

Dar, totuși, totuși, totuși, dacă există un risc de 1 la mie să se fi înșelat, recunosc în sinea lor că poartă o parte din vină pentru cele 3000 de morți/an  prin cancer genital, de exemplu, din țara noastră? Desigur, decesele se vor produce peste 30-40 de ani, când fetițele care nu s-au vaccinat astăzi împotriva HPV vor face cancer de col, fără să știe, căci nu se testează periodic ca să nu îngrașe big-pharma…

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.3.1
pixel