Criza bebelușilor din Argeș: Numeroase nereguli, descoperite de Corpul de control al premierului

Corpul de control al premierului a publicat un raport cu neregulile depistate în cazul gestionării crizei bebelușilor bolnavi, după o investigație la Spitalul de copii din Argeș, informează B1 TV. 

Proceduri nerespectate, medicamente neautorizate și alte probleme au fost descoperite la unitatea sanitară.

Raportul Corpului de Control al premierului relevă faptul că nu a fost diagnosticată așa cum trebuie afecțiunea de care sufereau bebelușii. S-a spus atunci că nu ar fi vorba despre infecții nosocomiale luate din spitale, dar acest lucru nu a fost demonstrat prin analize. De aici și suspiciunea că ”înregistrările nu sunt corespunzătoare adevăruluI”.

De altfel, Parchetul s-a sesizat în legătură cu acest caz și trebuie să decidă dacă este vorba despre fapte de natură penală.

Corpul de Control mai susține că nici nu au fost respectate procedurile de transfer ale bebelușilor. Practic, viața lor a fost și mai mult pusă în pericol pentru că nu au fost transportați corespunzător.

Neregului au fost găsite și la Direcția Sanitar Veterinară. Aceasta este acuzată că a aflat despre problema gravă abia la trei săptămâni de la internarea în spital a primului copil bolnav. De asemenea, este criticat și modul de anchetă al acesteia. Ea luat probe de apă din locuințele pacienților, fără a lua în calcul și alte posibile contaminări la surse necunoscute. 

În plus, în spitalele în care au fost internați copiii erau folosiți dezinfectanți diluați de la Hexi Pharma.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel