Cine plătește pentru medicamentele folosite în România. Studiu PwC

Din totalul cheltuielilor cu medicamente în România, la nivelul anului 2015, doar 45% au fost acoperite din fonduri publice, producătorii au acoperit 10% prin taxa clawback, iar diferența de 46% a fost suportată de pacienți prin coplată, susține studiul "Impactul sectorului medicamentelor inovatoare asupra economiei din România", prezentat luni de ARPIM.
În 2014, existau 120 de medicamente în așteptare pentru includere în lista medicamentelor compensate, cele mai multe pentru afecțiuni oncologice, relevă același studiu.
Același studiu mai arată că producătorii de medicamente inovatoare au derulat aproximativ 110 programe de prevenție, testare, informare și monitorizare adresate unui număr de peste 200.000 pacienți pe parcursul anului 2014.
Contribuția sectorului producătorilor de medicamente inovatoare la PIB-ul României a fost estimată la 911 milioane euro în anul 2014, din care 423 milioane euro în mod direct, prin activitățile din România, iar alte 488 milioane euro în mod indirect, prin achizițiile efectuate de la furnizorii locali.
"O parte importantă din contribuția în PIB o reprezintă taxele și impozitele plătite, estimate la 313 milioane euro în 2014, din care 240 milioane euro prin taxa de clawback. Prin această taxa, statul recuperează de la producătorii de medicamente diferența dintre bugetul alocat și consumul efectiv de medicamente", arată studiul, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel