CFR redeschide traficul feroviar între Dej şi Jibou

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a programat pentru ora 17.00 redeschiderea circulaţiei feroviare între staţiile Dej – Jibou, secţie care asigură legătura directă cu nordul ţării.

În acest moment, angajaţii companiei execută lucrările finale de reparaţii şi de verificare a liniei şi a componentelor infrastructurii, precum şi operaţiunile de eliberare a zonei, astfel încât circulaţia trenurilor să se reia în condiţii de siguranţă.

Măsurile operative întreprinse, în această perioadă de CFR SA, au avut drept scop reluarea traficului feroviar pe raza judeţului Sălaj, într-un timp cât mai scurt.

Circulația întreruptă după ce un tren de marfă a deraiat

Un tren de marfă a deraiat pe 6 februarie, în jurul orei 01:00, între localitățile Dej și Jibou.

Potrivit primelor informații, un tren de marfă, care se deplasa dinspre Dej înspre Valea lui Mihai, a deraiat azi-noapte pe raza localității Letca, județul Sălaj. Este vorba despre trenul marfar nr. 42691 care transporta sare, de la Salina Ocna Dej.

După producerea incidentului, în zonă au intervenit mai multe echipaje de poliție și pompieri care au demarat procedurile de cercetare la fața locului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime ci doar pagube materiale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel